Coaliţia Pro-Europeană s-a întrunit în şedinţă: Avem subiecte fierbinţi şi trebuie să le găsim soluţii

Embed:

Deputaţii din Coaliţia Pro-Europeană s-au întrunit astăzi pentru a discuta despre priorităţile legislative din sesiunea de toamnă. Potrivit demnitarilor, în Coaliţie există consens privind adoptarea în lectură finală a mai multor proiecte aprobate anterior.

"S-a discutat agenda parlamentară pentru această sesiune. Am făcut un tur al proiectelor care au fost anterior prezentate ca şi prioritare din partea Guvernului, o analiză complexă a acestor propuneri. Am stabilit necesitatea unei munci suplimentare din partea comisiilor, fracțiunilor parlamentare, astfel ca să ajungem la o viziune foarte clară într-un timp apropiat privind agenda parlamentară ca timp şi conținut. Avem proiecte de ordin economic şi social care necesită să fie aprobate. Ele trebuie duse la bun sfârşit în acest mandat", a spus liderul PD, Marian Lupu.

Şi preşedintele PLR, Ion Hadârcă a declarat că în cadrul şedinţei s-a discutat modul în care se va desfăşura actuala sesiune legislativă, dar şi despre modalitatea de tranşare a unor probleme care vor apărea în perioada canpaniei electorale. "Am discutat agenda parlamentară, ce legi urmează a fi adoptate. Printre acestea se numără legea despre finanţarea partidelor, cel privind modificările la Codul Electoral pentru a stabili ce cotă de femei se vor regăsi în listele electorale. Acestea sunt subiecte fierbinţi care trebuie luate în consideraţie şi e necesar să le găsim soluţii. În Coaliţie există consens privind adoptarea acestor proiecte de lege", a afirmat Hadârcă.

Potrivit preşedintelui fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, membrii Colaiţiei au discutat despre provocările ce ar putea apărea în perioada electorală: "Am vorbit şi despre atacurile care ar putea fi făcute în adresa unor persoane. De asemenea am vorbit despre principalle proiecte de pe agenda parlamentară. Prioritare sunt cele propuse de Guvern. Am discutat şi unele proiecte ale fracţiunilor.

Publika.md menţionează că actuala sesiune parlamentară va fi cea mai scurtă din actuala legislatură. Şi asta pentru că de la întâi octombrie începe campania electorală. Ceea ce înseamnă că aleşii poporului vor trebuie să examineze 33 de proiecte prioritare în doar câteva săptămâni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu