Coaliția de guvernarea vrea să facă demiteri în instituțiile subordonate Parlamentului. Au elaborat un proiect de lege, care le permite acest lucru

Embed:

O nouă iniţiativă controversată a guvernării PSRM-ACUM. Deputaţii din majoritatea parlamentară vor să-i demită mai uşor pe conducătorii mai multor instituţii responsabile de monitorizare și control, aflate în subordinea Parlamentului sau a altor autorități publice.

Un proiect de lege în acest sens a fost prezentat, astăzi, în faţa presei, de preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Sergiu Litvinenco.

Pe de altă parte, opoziţia consideră că iniţiativa are drept scop de a pune sub control politic instituţiile care trebuie să fie autonome. În cazul în care va fi aprobat de Parlament, documentul le va oferi deputaţilor temeiuri suplimentare de a-i demite pe conducătorii mai multor instituţii autonome.

Printre acestea se numără Comisia Naţională a Pieţii Financiare, Consiliul Concurenţii, Consiliul Audiovizualului, Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică. Şi asta în condiţiile în care, potrivit legislaţiei, în prezent, şefii acestor instituţii sunt inamovibili, adică nu poţi fi destituiţi, revocaţi sau înlocuiţi pe perioada mandatului.

"În cazul evaluării ad-hoc, dar şi evaluării anuale, urmare a audierii raportului condiția este exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor, competenţelor, fie încălcarea legii în cursul exercitării mandatului", a spus SERGIU LITVINENCO, preşedintele Comisia juridice, numiri şi imunităţi.

Deputaţii din opoziţie consideră că această iniţiativă este una abuzivă şi are drept scop răfuiala politică. Mai mult, ei nu exclud că o vor ataca la Curtea Constituţională.

"Regretăm că actuala majoritatea continuă răfuială politică, continuă să vină cu legi exclusiv pentru a-i da oamenii afară ca să-şi pună în funcţii membrii de partid, cumătrii şi rudele. Independența şi inamovibilitatea funcţionarilor în instituţiile regulatorii nu este un moft al cuiva, avem nevoie instituţii autonome", a spus SERGIU SÎRBU, deputat PDM.

Timp de patru luni, de când alianţa PSRM-ACUM este la guvernare, au fost demişi secretarii de stat din fostul Guvern şi au fost destituiţi conducătorii mai multor instituţii, printre care Poliţia de Frontieră şi Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Mai mult, opinia publică a fost şocată după ce deputaţii alianţei PSRM-ACUM au călcat în picioare rezultatele concursului pentru selectarea a doi judecători la Curtea Constituţională. Ulterior, fostul deputat socialist Vladimir Ţurcan a fost ales preşedinte al Curţii de către majoritatea magistraţilor.

Totodată, consilierul şefului statului pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a fost numit secretar la Comisia Electorală Centrală. De fapt, la CEC au ajuns şi alţi doi membri numiţi pe criterii politice: Dumitru Pavel, avocatul care a apărat interesele liderului PPDA, Andrei Năstase şi Dorin Cimil, propus de PAS şi votat ca preşedinte al CEC.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu