Co-fondatorul WhatsApp, Brian Acton despre scurgerea de date de la Facebook: E timpul să vă ștergeți conturile

Co-fondatorul WhatsApp, Brian Acton: ”E timpul să vă ștergeți conturile de Facebook”. În urma scandalului provocat de scurgerea de date de la Facebook către Cambridge Analytica, co-fondatorul WhatsApp, Brian Acton, a declarat pe Twitter că e timpul ca utilizatorii Facebook să-și șteargă conturile.

”Este timpul”, a scris Brian Acton, care a adăugat hashtag-ul #deletefacebook (”Ștergeți-vă Facebook-ul”). Acton are aproximativ 21.000 de urmăritori pe Twitter, potrivit CNBC.

Facebook a achiziționat WhatsApp pentru 19 milioarde de dolari în 2014, iar Acton a rămas în companie timp de mai mulți ani, după achiziționare. Totuși, într-un final, el și-a dat demisia și a pornit Signal Foundation la începtulul acestui an, scrie libertatea.ro.

Celălalt co-fondator al WhatsApp, Jan Koum, încă conduce compania și se află în board-ul de conducere al Facebook.

Marți, senatorii americani au anunțat că vor ca șeful Facebook, Mark Zuckerberg, să răspundă în fața Comisiei de Justiție pentru scurgerea informațiilor despre 50 de milioane de conturi ale rețelei sociale către compania Cambridge Analytica, care a fost implicată în campania electorală a lui Donald Trump din 2016.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu