CNSM ameninţă cu proteste în cazul majorării preţului la gazele naturale

Embed:

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu agravarea situaţiei social-economice a populaţiei, inclusiv a salariaţilor-membri de sindicat, condiţionată preţurile exagerate la produse şi tarifele mari la serviciile de primă necesitate.

Sindicaliştii au adoptat astăzi o declaraţie, prin care se arată indignaţi de faptul că politicile în domeniul salarizării şi asigurării cu pensii nu sunt corelate cu cele de reglementare a preţurilor şi tarifelor la principalele servicii şi mărfuri.

"În cazul majorării cu peste 24 la sută a tarifelor la gazele naturale, vor creşte în lanţ şi preţurile la alte mărfuri şi servicii, fapt ce va duce la un nou val al deteriorării nivelului de trai al populaţiei", se arată în declaraţie.

În acest sens, CNSM solicită convocarea în regim de urgenţă a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, în vederea încheierii de către partenerii sociali a unui Memorandum care să prevadă mai multe măsuri necesare a fi întreprinse în vederea protejării drepturilor şi intereselor salariaţilor.

În cazul în care propunerea sindicatelor va fi, din nou, ignorată de către autorităţi, CNSM îşi rezervă dreptul să acţioneze în conformitate cu legislaţia în vigoare, inclusiv declanşarea acţiunilor de protest în masă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu