CNA duce în ispită funcţionari publici. Ce vor păţi cei care vor muşca momeala

Embed:

Funcţionarii publici, bănuiţi de acte de corupţie, vor trebui să facă faţă provocărilor testului de integritate profesională. Verificarea va începe astăzi, de către angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), iar agenţi sub acoperire vor încerca să depisteze cine va ceda tentaţiei de a lua mită.

Cei care vor pica testul riscă să fie sancționați disciplinar.  În lista celor care vor fi supuși testului privind integritatea profesională sunt reprezentaţii autorităţilor publice de orice nivel, angajaţii de la Preşedinţie, Parlament, ministere, Procuratură, judecătorii, Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală, Banca Naţională şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

Potrivit unui raport al Procuraturii Generale pentru anul trecut, întâietatea la capitolul corupție o dețin polițiștii, cu 29 de cazuri. Aceștia sunt urmați de funcţionarii publici. În cazul lor, s-au dat 18 sentințe pentru luare de mită. Datele statistice arată că vameșii  au fost implicați în patru cazuri de corupție, iar procurorii - în două. Astfel, poliţiştii, demnitarii publici, vameşii şi procurorii au fost cel mai des reținuți pentru luare de mită.

Potrivit unui studiu CNA, cei care săvârșesc cel mai des infracțiuni de luare de mită sunt bărbaţi cu vârsta de 40-42 de ani, care au studii superioare, activează în instituții de drept și exercită o funcţie de execuţie şi conducerea de aproximitiv 5-8 ani. În studiu se mai arată că, deseori, cei care sunt acuzaţi de corupere sunt fără antecedente penale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu