CNA a confirmat neregulile sesizate de medicul pediatru Mihai Stratulat privind DIAGNOZELE FALSE LA COPII

Embed:
Investigaţiile Centrului Naţional Anticorupţie confirmă dezvăluirile medicului pediatru Mihai Stratulat. Anterior, el a declarat că specialiştii de la Spitalul numărul 1 de pe Viaduct şi cel de pe strada Serghei Lazo din Capitală pun diagnoze false copiilor. În aşa mod, se încearcă obţinerea banilor suplimentari din partea Casei Naționale de Asigurări în Medicină.

"Am ridicat mai multe dosare medicale a unor pacienţi diagnosticaţi cu pneumonie şi bronho-pneomonie şi le-am dat Centrului de Medicină Legală pentru expertizare. Rezultatele au arătat că din cel puţin 60 de cazuri, în 19 s-a aplicat un diagnostic greşit, iar pacienţii au fost internaţi şi trataţi de pneumonie greșit", a declarat Angela Starinschi, ofiţer de presă al CNA.

CNA a deschis un dosar penal, dar, deocamdată, nu dezvăluie în baza cărui articol examinează cazul şi dacă există vreo persoană cu statut de bănuit sau învinuit. Pediatrul Mihai Stratulat spune că, după dezvăluirile sale, la Spitalul nr.1 de pe Viaduct situaţia s-a schimbat, însă la cel de pe strada Lazo, neregulile continuă.

"Se internează toţi copii care vin la spital, în cazul în care sunt patru libere. La majoritatea li se face radiografie, ulterior li se pune diagnoza de pneumonie. Problema încă persistă. Medicii sunt impuşi să acţioneze în acest mod. Problema este în administraţie, care a găsit soluţia aceasta pentru a suplini bugetul spitalului cu mai mulţi bani", a declarat Mihai Stratulat, medic pediatru.

Şi asta nu e tot. Stratulat susţine că, în acest spital, copiii sunt externaţi cu două zile înainte de termenul recomandat.

"Se eliberează acel pat cu două zile mai devreme, ca să fie internat un alt copil, astfel că rulajul la o sută de paturi, care sunt la Spitalul Serghei Lazo este de 200-300 de pacienţi la aceste 100 de paturi", a spus Mihai Stratulat, medic pediatru.

Directorul Spitalului pentru Copii de pe strada Serghei Lazo respinge acuzaţiile pediatrului.

"Noi nu avem normă că trebuie să-l ţii cinci zile şi gata, nu este aşa ceva. De unde sunt învinuirile, eu nu ştiu. Fără să cunoşti cum se activează în spital, să faci declaraţii, eu nu ştiu cum se poate aşa ceva, dar îmi pare foarte rău. Ceea ce declară domnul Stratulat nu are nicio dovadă", a declarat Ștefan Calancea, director al Spitalului nr.1 Serghei Lazo.

În vara anului 2018, pediatrul Mihai Stratulat a făcut mai multe dezvăluiri pe o reţea de socializare despre cum medicii de la cele două spitale din Chişinău încearcă să-şi mărească numărul de pacienţi prin stabilirea unor diagnoze greșite.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu