Clubul presei economice. Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate şi stabilitate

Embed:

Turbulenţele din politica moldovenească din ultimele trei luni afectează business-ul local. Nemulţumirile oamenilor de afaceri şi criticile la adresa autorităţilor au fost făcute publice în cadrul clubului presei economice. Membrii asociaţiilor de afaceri au declarat că, odată cu schimbarea puterii, business-ul a pierdut din stabilitate, iar situaţia a fost agravată şi de reforma fiscală, aprobată recent.

"Am fost câteva săptămâni într-o euforie, s-a schimbat puterea, toţi am aşteptat ceva nou, însă această situaţie ne afectează. Mediul de afaceri este cel mai sensibil domeniu, când se schimbă ceva. Azi am activat conform unor reguli, mâine s-au anulat, poimâine se schimbă politica fiscală şi circuitul continuă. Vreau să vă spun că investitorii străini nu iubesc aceste turbulenţe", a menţionat preşedintele Camerei de Comerţ Moldo-Chineze, Victor Durleşteanu.

Iar directorul executiv al AmCham Moldova a declarat că oamenii de afaceri vor ca guvernarea să continue să stimuleze atât angajatorii, cât şi angajaţii. Mila Malairău a făcut referire la tichetele de masă, pentru care guvernarea a anulat facilităţile fiscale. 

"Noi chiar ne dorim ca Guvernul să menţină acele instrumente, care au fost deja sau sunt deja folosite în practică, pentru loializarea lucrătorilor. Aţi văzut reacţia foarte dureroasă, bolnăvicioasă a agenţilor economici care au implementat instrumentul tichetul de masă. Această reacţie se datorează anume faptului că agenţii economici caută orice instrument, orice modalitate ca să menţină oamenii la locurile de muncă" , a afirmat directorul executiv al AmCham Moldova, Mila Malairău.

Oamenii de afaceri au mai declarat că şi-ar dori ca guvernarea să fie mai transparentă şi să se consulte cu mediul de afaceri.

"Întrebarea este de ce ne evitaţi şi de ce nu aţi avut nicio replică privind majorarea TVA-ului pentru HoReCa de la 10 la 20 la sută?", a spus preşedintele Asociaţiei Restaurantelor din Moldova, Aneta Zasaviţchi.

"Câte întrebări sunt? Deci, aşa, eu nu evit pe nimeni eu cu toţi discut, ok? Dacă nu m-am întâlnit asta nu înseamnă că eu încerc să fug de HoReCa, pentru că eu sunt un mare amator de restaurante, pot să vă spun deodată. Nu am avut timp, pur şi simplu", a menţionat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan.

Executivul condus de Sandu a fost învestit în data de 8 iunie, după ce Blocul ACUM şi PSRM au creat coaliţia de guvernare.

Lasă un comentariu