Clipe DE COŞMAR! Un bărbat din Satul Mare, suspectat de coronavirus, a fost dat afară din casă şi din localitate! (VIDEO)

Embed:

Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Satul Mare, România, despre care se credea că este suspect de infecție cu coronavirus COVID-19, a fost trimis la domiciliu – pentru a sta în izolare, după ce nu s-a confirmat prezența vreunei tulpini de virus gripal. 

Ajuns acasă însă, gazda nu l-a mai primit în casă, ai localnicii l-au luat în furci şi l-au alungat.

Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 1.10. Acesta a fost dus cu o ambulanță în localitatea Petin, din județul Satu Mare, unde bărbatul locuia la o cunoștință, în comunitatea de rromi.

Localnicii au precizat pentru PresaSM că în momentul în care gazda, care mai are o soție și patru copii, a aflat despre ce este vorba, a avut rețineri să îl mai primească în casă! De asemenea, și unii localnici au protestat față de decizia autorităților de a-l externa.

Pentru că risca să rămână sub cerul liber, în frig, s-a sunat la 112, iar bărbatul a fost preluat din nou de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, care l-au dus înapoi la Spitalul de Boli Contagioase.

Bărbatul a lucrat în Italia, în bucătăria unui restaurant chinezesc. Unul dintre patronii de origine chineză a plecat în China și nu s-a mai întors de trei zile.

După ce sătmăreanul a început să manifeste febră şi alte simptome, el s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Imediat, pacientul a fost izolat, fiindu-i prelevate probe biologice. După efectuarea testelor de laborator, medicii au constatat că este vorba despre o viroză.

 

 

loading...

Lasă un comentariu