Clipe de coșmar pentru un vânător rus. A fost sfâșiat de un tigru siberian

Un tigru siberian din regiunea Habarovsk, în Extremul Orient rus, în apropiere de graniţa cu China, a ucis unul din cei doi vânători care au pătruns pe teritoriul său în timp ce animalul mânca o căprioară, a informat mass-media oficială rusă, relatează dpa.

Vânătorii au fost atacaţi când au coborât din barcă la câţiva metri de tigru, a declarat directorul Centrului pentru Tigri Amur, Serghei Aramilev, pentru agenţia RIA Novosti.

În timp ce tigrul l-a ucis pe unul dintre bărbaţi, celălalt vânător a împuşcat mortal animalul, a afirmat Aramilev.

Tigrul siberian este o specie strict protejată şi fiecare caz de ucidere a unui exemplar este investigat. Există un risc ridicat ca braconierii să vâneze astfel de tigri pentru blană, dinţi şi alte părţi ale corpului, scrie agerpres.ro.

Se estimează că în sălbăticie trăiesc circa 500 de tigri siberieni.

În martie, un fermier rus a împuşcat şi a ucis un tigru siberian lângă oraşul Habarovsk, spunând că animalul a atacat o vacă şi apoi pe el când a încercat să alunge animalul dintr-un grajd.

Lasă un comentariu