CLIPE DE COŞMAR pentru o femeie. A fost agresată, legată şi ameninţată de un individ (VIDEO)

Atac tâlhăresc la domiciliul unei femei în vârstă de 78 de ani. La faţa locului s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea şi documentarea tuturor circumstanţelor. Astfel, ofiţerii de investigaţii au constatat că, în jurul orei 04.00, un individ necunoscut a pătruns în casă şi a agresat fizic proprietara, ameninţând-o cu un cuţit. A imobilizat bătrâna şi a deposedat-o de 3.500 de lei, două telefoane mobile şi un laptop.
Ulterior, poliţiştii au identificat un suspect, care s-a dovedit a fi originar din raionul Ialoveni, în vârstă de 30 ani. El a fost încătuşat la Gara Feroviară, întrucât intenţiona să părăsească teritoriul Capitalei.
Individul este reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru tâlhărie. El riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 ani până la 10 ani.