Clătitele au fost în capul mesei! Mai mulţi oameni s-au adunat în Capitală pentru a sărbători Masleniţa

Embed:

Clătitele au fost în capul mesei astăzi. Reprezentanţi ai comunităţilor slave din Moldova au marcat ultima zi a sărbătorii tradiţionale "Masleniţa", care, potrivit legendei, semnifică sfârşitul iernii. În Capitală evenimentul a fost sărbătorit în parcul Valea Morilor, unde, la sfârşit, participanţii au ars, conform ritualului, o momâie

Sărbătoarea a fost marcată cu multă muzică, dans şi voie bună

Pentru a-şi lua rămas bun de la iarnă, un colectiv artistic a venit tocmai de la Soroca. 

"Această sărbătoare ne uneşte. Am întâlnit aici şi bulgari, şi găgăuzi, oameni veniţi din regiunea transnistreană, ucraineni şi, desigur, moldoveni", a declarat un participant la festivitate.

Gospodinele ştiu secretul preparării celor mai delicioase clătite

"Nu există niciun secret. Importantă este buna dispoziţie şi, astfel, le reuşeşeti pe toate".

Atracţia principală au fost tradiţionalele clătite ruseşti, cu diferite umpluturi, servite tuturor doritorilor. 

"Îmi plac mult clătitele. De fapt, îmi place să mănânc. Clătitele le asociez cu soarele. Îmi plac, pentru că sunt rotunde, puhave şi aromate. Sunt nemaipomenit de gustoase", a spus o persoană. 

"În primul rând, sunt gustoase. Ele sunt ca soarele, bucură ochii. Astăzi este ultima zi înaintea postului şi merită să ne distrăm", a relatat o femeie.

"Masleniţa" este o sărbătoarea păgână a slavilor şi este celebrată timp de o săptămână

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu