Circa 16.500 de persoane au fost evacuate în Germania pentru dezamorsarea unei bombe din al Doilea Război Mondial

Circa 16.500 de persoane au fost evacuate din zona centrală a oraşului german Frankfurt pentru a putea fi dezamorsată o bombă de 500 de kilograme rămasă din al Doilea Război Mondial, transmite agenţia DPA.

Operaţiunea de dezamorsare, care se desfăşoară lângă sediul Băncii Centrale Europene (ECB), a început duminică, după câteva zile de întârziere pentru planificare.

Bomba neexplodată este de origine americană şi a fost descoperită în timpul unor lucrări pe un şantier.

Autorităţile au creat un perimetru de evacuare ce cuprinde de asemenea ECB şi mai multe spitale. A fost închisă şi Grădina Zoologică din Frankfurt. Persoanele evacuate din interiorul acestui perimetru au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele înainte de ora opt dimineaţa.

Astfel de operaţiuni sunt frecvente în Germania, unde continuă să fie descoperite bombe neexplodate rămase din al Doilea Război Mondial. Tot la Frankfurt, în septembrie 2017 au fost evacuate 65.000 de persoane pentru dezamorsarea unei bombe britanice 'blockbuster' de 1,8 tone, scrie AGERPRES.RO.
 

Lasă un comentariu