Cine va fi succesorul reginei Elizabeth II în fruntea Commonwealth

Reprezentanții țărilor care fac parte din Commonwealth au început, în secret, să discute cine va prelua poziția de șef al Comunității Națiunilor după decesul reginei Elizabeth II, întrucât această poziție nu este ereditară, scrie BBC News. Problema succesorului în fruntea Commonwealth este extrem de sensibilă, deoarece rolul nu este ereditar și nu va trece automat la Printul de Wales după moartea moartea reginei, scrie libertatea.ro.

Comunitatea a înființat un "grup la nivel înalt" pentru a examina modul în care este organizată, iar acest grup se întâlnește zilele acestea pentru a examina modul în care Commonwealth este.

Surse din cadrul conducerii au adăugat că la întâlnirea de la Londra de zilele acestea, urmează să se discute și ce se va întâmpla după ce regina, care va împlini 92 de ani în aprilie, încetează din viață.

"Problema succesiunii, oricât de dezagreabilă ar fi ea, va veni în discuție", a spus o sursă pentru BBC.

În luna aprilie, la Londra va avea loc și o ședința a șefilor de guvern din statele membre ale Commonwealth (CHOGM), aceasta fiind cel mai probabil, ultimul eveniment prezidat de regia Elizabeth a II-a.

O altă sursă a declarat că problema succesiunii va fi discutată de liderii Commonwealth-ului în afara discuțiilor oficiale.

Regina a fost proclamată șef al Commonwealth-ului la încoronarea ei, când era șeful statului în șapte din cele opt țări membre. Dar, potrivit statutului, nu este este o poziție ereditară și prin urmare nu îi va reveni automat fiului ei, care va fi șef de stat în numai 15 din cele 53 de națiuni care alcătuiesc în prezent Commonwealth-ul.

Orice decizie privind viitorul ar trebui să fie luată de șefii de guvern ai Commonwealth-ului în momentul morții Reginei. Dar nu există un proces formal pentru alegerea succesorului ei. Totuși, mulți lideri ai Commonwealth-ului cred că nu va exista nici o alternativă realistă la desemnarea Prințului Charles, în trecut s-au vorbit despre alegerea unui lider ceremonial pentru a îmbunătăți acreditările democratice ale organizației.

Există și varianta ca liderii Comunității să decidă dacă ar trebui luată o decizie unică pentru a-l numi pe prințul Charles în funcție sau dacă ar trebui convenit un nou proces pentru a se asigura pentru viitor faptul că monarhul britanic devine automat șeful Commonwealth-ului.

"Există mai multe formule cu care se joacă", a spus o sursă. "Ar trebui să fie mereu moștenitorul tronului sau va fi desemnat prințului Charles? Este persoana sau poziția?"

Comunitatea Națiunilor, numit în mod uzual și the Commonwealth și cunoscut inițial sub numele de the British Commonwealth, este o organizație interguvernamentală a 53 de state membre independente. Exceptând Rwanda și Mozambic, toate aceste țări au făcut parte inițial din Imperiul Britanic, din care acesta din urmă s-a format.

În prezent, membrii Commonwealth sunt Antigua și Barbuda, Australia, Bangladesh, Barbados, Belize, Botswana, Brunei, Cameroon, Canada, Dominica, Fiji, Ghana, Grenada, Grenadines, Guyana, India, Jamaica, Kenya, Kiribati, Lesotho, Malawi, Malaezia, Malta, Mauritius, Mozambique, Namibia, Nauru, Noua Zeelandă, Nigeria, Pakistan, Papua Noua Guineea, Cipru, Rwanda, Samoa, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Insulele Solomon, Africa de Sud, Sri Lanka, St Christopher and Nevis, St Lucia, St Vincent, Swaziland, Bahamas, Tonga, Trinidad Tobago, Tuvalu, Uganda, Tanzania, Vanuatu, Zambia, Zimbabwe și Regatul Unit al Marii Britanii.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu