Cine sunt Oleg Babenco şi Tatiana Botnariuc

Tatiana Botnariuc este de profesie pedagog. Ea a activat în calitate de inspector la Direcţia Asistenţă Socială Donduşeni, apoi director al Casei Teritoriale de Asigurări Sociale din raionul Donduşeni. Din luna august 2009 Tatiana Botnariuc şi-a început activitatea parlamentară în calitate de deputat PCRM.

Un alt deputat care a părăsit astăzi rândurile Partidului Comuniştilor este Oleg Babenco. Acesta este unul dintre cei mai bogaţi deputaţi comunişti, potrivit declaraţiei de venit depusă la Comisia Electorală Centrală în 2010. El deţine două apartamente, o casă în Chişinău, precum şi sediile Universităţii şi Liceului Slavon din Capitală.

Publicaţia Timpul a scris că în 1999 Babenco a cumpărat un apartament pentru feciorul său din banii Universităţii Slavone. La început apartamentul aparţinea instituţiei, după care Babenco l-a donat fiului său, care l-a vândut nouă ani mai târziu.

Anul trecut, Oleg Babenco a fost implicat într-un incident la Universitatea Slavonă, unde a agresat un jurnalist care investiga un conflict dintre o studentă şi adminstraţia instituţiei. Din 1997 şi până în 2001, Babenco a deţinut funcţia de rector al Universităţii Slavone, iar în 2001 a fost vice-ministru al Educaţiei.

Oleg Babenco are 44 de ani, s-a născut în oraşul Râbniţa, iar în prezent este deputat în Parlament şi preşedintele Consiliului de Fondatori al Universităţii Slavone.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu