Cine sunt cei mai căutați oameni din lume după moartea lui Al-Baghdadi

Abu Bakr al-Baghdadi, fostul lider al grupării jihadiste Stat Islamic care a murit în urma unui raid american în Siria, era considerat în ultimii ani cel mai căutat om de pe planetă, scrie libertatea.ro.

După moartea liderului ISIS, jurnaliștii de la The Guardian au încercat să întocmească o nouă lista a celor mai căutați oameni din lume, dar sarcina este una cât se poate de subiectivă, deoarece nu există o astfel de listă oficială, astfel că declararea unei persoane drept ”cel mai căutat om din lume” pare a fi în mare măsură o chestiune de perspectivă.

Prezentăm lista celor mai căutați oameni din lume, potrivit The Gardian.

1. Abubakar Shekau – liderul Boko Haram Militantul nigerian a devenit liderul grupării teroriste Boko Haram în 2009. În ultimii 10 ani acesta a condus un ”război sfânt” în Africa, comițând atentate care au avut ca ținte nu doar militari și polițiști, dar și civili. Cel mai cunoscut este răpirea a 276 de fete dintr-o școală din Nigeria.

2. Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi – noul lider ISIS Proaspăt numit drept succesor al lui al-Baghdadi, acesta se află cu siguranță pe lista guvernelor lumii.

3. Ayman al-Zawahiri – liderul Al-Qaeda Născut în 1950 dintr-o familie egipteană înstărită, Zawahiri a studiat pentru a fi medic chirurg, dar apoi a îmbrățișat credința radicală. A mers în Pakistan, unde i-a ajutat pe luptătorii de aici în lupta împotriva rușilor și l-a cunoscut pe Osama bin Laden. Perechea și-a fuzionat organizațiile pentru a forma al-Qaeda, iar Zawahiri a preluat conducerea după moartea lui Bin Laden din 2011

4. Ibrahim Dawood – terorist indian Dawood, în vârstă de 63 de ani, a construit un imperiu multimilionar prin șantaj, aranjarea meciurilor și trafic de droguri. A fost numit drept principalul autor al atentatelor din Mumbai în 1993, care au ucis peste 250 de oameni.

5. Ovidio Guzmán – fiul lui El Chapo / traficant de droguri Ovidio Guzmán, cunoscut sub numele de „micul Chapo” sau „Chapito”, i-a urmat tatălui său Joaquín la cârma afacerilor familiei. Este unul dintre cei mai proeminenți traficanți de droguri din orașul mexican Culiacán.

Zeci de polițiști mexicani puternic înarmați au reușit să-l prindă pe Ovidio în urmă cu câteva săptămâni, dar s-au văzut obligați să-l elibereze după ce membri cartelului condus de acesta au mers în cartierele de lux ale orașului și au incendiat magazine, case și mașini.

6. Tse Chi Lop – traficant de droguri din Asia De naționalitate chinez-canadiană acesta este supranumit „cel mai căutat om din Asia”. El este acuzat că se află la cârma unui sindicat internațional de droguri născut dintr-o alianță a cinci triade. Organizația condusă de el controlează distribuția de stupefiante, inclusiv heroină și metamfetamină în toată regiunea, din Japonia până în Noua Zeelandă.

7. Paleokostas Vassilis – cel mai căutat om din Europa Potrivit Europol, Paleokostas Vassilis, este cea mai căutată persoană din Europa, pentru capturarea sa oferindu-se o recompensă de 1 milion de euro. Grecul este acuzat de furt și răpire și a reușit să evadeze dintr-o închisoare la bordul unui elicopter deturnat de fratele său. El a fost arestat din nou doi ani mai târziu, dar a scăpat din aceeași închisoare, din nou la bordul unui elicopter, în februarie 2009.

8. Matteo Messina Denaro – șeful mafiei siciliene Descrisă drept „ultimul mohican al vechii mafii”, unul dintre liderii crimei organizate siciliene este unul dintre cei mai căutați fugari din lume. El trăiește în secret încă din 1993, dar potrivit unor informații duce o viață de lux datorită banilor proveniți de la politicieni și oameni de afaceri.

9. Guccifer 2.0 – hackeri Guccifer 2.0 este numele dat unuia sau mai multor hackeri care au spart serverele Comitetului Național Democrat în 2016 și au publicat apoi documentele și e-mailurilor găsite. Departamentul de justiție american, anul trecut, a condamnat 12 ruși pentru spargerea serverelor, toți membri ai GRU, agenția rusă de informații militare.

10.Félicien Kabuga Kabuga este dorit de tribunalul penal internațional pentru faptele sale din Rwanda. El ar fi avut un rol important în încurajarea genocidului din 1994 în care au fost masacrați peste 800.000 de bărbați, femei și copii. Kabuga și-a folosit posturile de radio pentru a incita la ura împotriva tutușilor minoritari și este acuzat că a furnizat macete și sape folosite în crime.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu