Cine este rapper-ul care produce HAINE pentru MERS la biserică

Rapperul american Kanye West a lansat pe piaţă haine inspirate de concertul pe care l-a susţinut la ediţia de anul acesta a festivalului american Coachella, organizat în deşertul Colorado, care a avut o puternică influenţă religioasă, relatează variety.com.

Piesele de îmbrăcăminte, descrise drept "church clothes" (haine pentru biserică), au fost disponibile în timpul prestaţiei susţinute de muzician duminică dimineaţă.

Colecţia includea haine în culori neutre, inscripţionate cu sloganurile "holy spirit" ("Sfântul Duh"), "trust God" ("Ai încredere în Dumnezeu") şi "Jesus walks" ("Iisus umblă", care este şi titlul unui cântec al lui West).

Preţurile pentru hanorace variau între 165 şi 225 de dolari, iar şosetele se vindeau pentru 50 de dolari perechea. Echipa lui West a mai pus în vânzare şi un poncho simplu, care costa 75 de dolari.

Reacţiile fanilor de pe reţelele de socializare online au fost amestecate. Unii dintre admiratorii artistului de pe platforma de micro-blogging Twitter au apreciat aspectul hainelor, însă numeroase voci l-au criticat pe rapper pentru preţurile exagerate ale articolelor.

Hainele sunt disponibile şi pe site-ul artistului, unde pot fi găsite predominant în culorile alb şi negru.

Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, "Graduation", a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu