Cine este inginerul român, răpit sâmbătă în Libia de o grupare de rebeli înarmaţi

Inginerul român care a fost răpit sâmbătă, 14 iulie, în Libia este din Ploieşti şi are o experienţă de peste 15 ani în domeniul petrolier. Bărbatul lucra pentru o companie petrolieră care are un punct de lucru pe câmp petrolifer din Sahara, scrie adevarul.ro.

Acesta era de serviciu când el şi alţi trei colegi de-ai săi, libieni se pare, ar fi fost răpiţi de o grupare de rebeli înarmaţi. Din primele informaţii oferite de presa libiană, doi dintre cei patru ingineri răpţi au fost eliberaţi, dar au rămas ostatici românul şi încă un libian.

Presa din Libia nu oferă prea mult informaţii despre situaţia persoanelor răpite şi nici despre gruparea de rebeli care a atacat punctul de lucru al companiei de petrol.

Jurnaliştii locali susţin că este vorba despre o grupare necunoscută, iar bărbaţii răpiţi au fost duşi într-un loc necunoscut.

Ploieşteanul răpit în Libia nu este singurul român care a trecut prin astfel de experienţe. Printre aceştia s-a aflat şi Dan Grigoraş, care a fost şi el răpit chiar de pe aeroportul din Nigeria de o grupare de rebeli.

Gruparea a acţionat la pont, a precizat profesorul, pentru că acesta ar fi trebuit să aduc din România în Nigeria banii pentru salariile muncitorilor.

Banii au fost trimişi însă prin altă modalitate, iar când răpitorii au constatat că românul nu are valori în bagaje, l-au eliberat.

De regulă astfel de răpiri sunt urmate de cereri de recompense, iar sumele solicitate sunt de ordinul milioanelor de euro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu