Cine este autorul masacrului din Florida care a ucis 17 persoane. Ce spun colegii și autoritățile

Nikolas Cruz, autorul atacului armat care a făcut 17 morţi într-un liceu din sud-estul Floridei, era un adolescent amator de arme care a fost dat afară din această instituţie din motive disciplinare.

Tânărul în vârstă de 19 ani s-a prezentat la ora încheierii cursurilor la fostul său liceu, Marjory Stoneman Douglas High School din Parkland, cu o puşcă semiautomată AR-15 şi o mare cantitate de muniţie, făcând 17 morţi.

Poliţia locală l-a arestat mai târziu în localitatea învecinată Coral Springs.

Născut în septembrie 1998, Nikolas Cruz a publicat pe reţele sociale mesaje "foarte alarmante", a informat şeriful comitatului Broward, Scott Israel, fără să prezinte natura lor, insistând asupra necesităţii de a semnala acest tip de publicaţii.

Fotografia ucigaşului nu a fost făcută publică de autorităţi, iar un cont de Instagram care îi era atribuit a fost închis.

Cruz era cunoscut în liceu ca fiind un elev cu probleme, potrivit mai multor mărturii adunate de media locale, scrie Realitatea.net.

"A avut probleme când a ameninţat elevi anul trecut şi cred că i s-a spus să părăsească acest campus", a declarat pentru cotidianul Miami Herald Jim Gard, un profesor de matematică al cărui elev a fost.

CITEȘTE ȘI: ATAC ARMAT LA O ŞCOALĂ DIN FLORIDA. Cel puţin 17 persoane au fost ucise şi 14 rănite, după ce un elev de 19 ani a fost exmatriculat

Potrivit profesorului, conducerea liceului a avertizat ca elevul să nu fie acceptat în campus dacă poată vreun rucsac, tocmai din cauza acestor ameninţări.

Un elev, chestionat de postul local WSVN-7, a afirmat că tânărul a fost un "copil cu probleme" care avea arme la el acasă şi a spus că le va utiliza. "Trăgea cu puşca pentru că îi dădea o senzaţie de beţie", a explicat el.

Potrivit altui elev, Nicholas Coke, Cruz era un "solitar" care a părăsit instituţia în urmă cu câteva luni pentru a se muta în nordul statului după moartea mamei sale. De asemenea, a făcut un curs de pregătire militară, potrivit unor surse din Pentagon care nu au oferit mai multe detalii.

Atacatorul a avut în trecut "multe probleme" de comportament la liceu, a adăugat el, povestind că Nikolas Cruz a spart o fereastră cu lovituri de picior.

Un alt elev, intervievat la locul atacului armat de canalul local WJXT, a afirmat că trecerea lui Nikolas Cruz la acţiune era previzibilă.

"Sincer să fiu, multă lume spunea că el va fi" cel care "va stropi cu sânge liceul", a declarat elevul pe care canalul nu l-a identificat.

"La final, toată lumea a prezis acest lucru", a adăugat el, subliniind că Nikolas Cruz cunoştea bine locurile şi procedurile de securitate în vigoare în liceu în cazul unor focuri de armă.

"Era la etajul al doilea, cunoştea cum erau dispuse sălile de clasă, ştia unde vor fi elevii", a explicat el. "Era obişnuit cu exerciţiile de apărare împotriva incendiilor, era pregătit", a mai spus elevul citat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu