Cine a fost arhitectul Alexandru Bernardazzi, cel care a construit Chişinăul modern

Embed:

Clădirea Primăriei şi alte aproape 30 de edificii din Capitală. Sistemul de canalizare. Trasarea şi pavarea străzilor. Chiar şi proiectul parcului Ştefan cel Mare. Toate sunt legate de numele lui Alexandru Bernardazzi, cel care timp de 30 de ani a fost arhitectul principal al Chişinăului. Şi se poate spune că el a construit Chişinăul modern.

Născut în 1831 în familia unui elveţian aflat în Rusia, Alexandru Bernardazzi a studiat arhitectura şi construcţiile la Sankt Petersburg, apoi stabileşte în Basarabia. La 25 de ani devenea arhitectul principal al unui oraş pe care l-a iubit. Se vede asta în edificiile administrative, dar şi alte construcţii precum Biserica Grecească sau Direcţia Căilor Ferate.

Clădirea Primăriei este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din Chişinău care poartă semnătura lui Bernardazzi. Aici funcţionează acum Primăria, dar pe vremuri adăpostea Duma orăşenească. Ca semn al autoadministrării, clădirea are în structură şi un turn cu orologiu.

Tot de numele lui Bernardazzi se leagă şi fostul gimnaziu pentru fete, acum Muzeul Naţional de Arte Plastice. O clădire concepută în spiritul Renaşterii italiene, din care nu lipseşte balconul-tribună, o anexă obligatorie pentru instituţiilede învăţământ din acea perioadă.

În toate cele 30 de proiecte marca Bernardazzi din Chişinău regăsim detalii specifice din arhitectura italiană, bizantină şi rusă. Graţie acestora, clădirile din centrul oraşului au stil aparte, ferit de amprenta rusească. Dar, aceluiaşi arhitect îi mai datorăm ceva.

Între anii 1850-1860 Bernardazzi a proiectat şi a construit conducta orăşenească de apă. Turnul de apă are 22 de metri înălţime şi încă păstrează scara metalică interioară, care conducea la nivelul superior, unde se afla cisterna cu apă. În plus, arhitectul a trasat şi proiectat străzile unui Chişinău care îi mulţumeşte azi pentru ce a făcut.

După trei decenii, arhitectul s-a retras la Odessa, unde s-a stins din viaţă în 1907. Dar, potrivit testamentului, a fost înmormântat la Chişinău, oraşul de care sufletul său nu s-a desprins niciodată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu