Cinci oameni au murit după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit peste o casă în Chile

Embed:

Tragedie aviatică în Chile. Cinci oameni au murit după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit peste o casă.

Autorităţile au anunţat că imobilul a luat foc, dar că din fericire, nimeni nu se afla în imobil în momentul accidentului.

"Aceasta este o tragedie teribilă care a afectat o zonă rezidenţială. Pompierii lucrează rapid astfel încât să nu permită extinderea flăcărilor. Acum, focul este sub control în proporţie de 90 la sută",  a declarat Patricio Yanez, şeful poliţiei din Chile.

Oamenii legii nu au stabilit, deocamdată, cauzele producerii tragediei. Aceştia au declarat că aparatul de zbor s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, iar rezervorul era plin.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu