Cinci candidaţi şi-au depus deja dosarele pentru funcţia de primar general al Capitalei

Embed:

S-a dat startul înregistrării candidaţilor pentru funcţia de primar general al Capitalei. Cinci pretendenți la fotoliul de edil au depus actele pentru a se înregistra în cursă. Alți doi candidați independenți au ridicat liste de subscripție pentru a colecta zece mii de semnături necesare pentru a fi înregistrați în calitate de candidați la alegerile locale noi.

Primul care a depus dosarul a fost liberalul Valeriu Munteanu. El a fost însoţit de mai mulţi colegi din PL.

"Locuitorii Capitalei merită o Capitală europeană, vom construi un oraş, dar nu să-l distrugem, voi vorbi direct cu cetăţenii", a spus Valeriu Munteanu, vicepreşedintele PL.

Pentru președintele Partidului "Democrația acasă", Vasile Costiuc, cursa a început cu ghinion. De dimineaţă, el nu a prezent setul complet de acte, aşa că a fost nevoit să facă două drumuri.

"Nu am prezentat un act privind venituri. Principalul mesaj al meu în alegeri este ca în Primăria Capitalei trebuie să fie voinţa", a menţionat Vasile Costiuc, președintele partidului "Democrația acasă".

Printre cei care au depus deja dosarul se numără şi liderul Partidului DA, Andrei Năstase, finul de cununuie al oligarhului Victor Ţopa. Deși sondajele realizate recent arată că politicianul se bucură de încrederea a doar şapte la sută dintre locuitorii Capitalei, Năstase crede că va deveni învingător.

"Mă voi bate pentru victoria din primul tur. Șansele le facem noi", a spus Andrei Năstase, liderul Partidului "DA".

Un alt pretins candidat este Alexandr Roșco din partea Partidului "Casa Noastră". Iar Reghina Apostolova, desemnată din partea partidului Șor, se laudă că are experiență în administrarea orașului.

"Eu am experință în administrarea publică. O perioadă îndelungată am fost consilier municipal. Aproape un an am preluat atribuțiile pretorului Râșcani, lucru care mi-a permis să lucrez trei ani în administrația orașul Orhei", a spus Reghina Apostolova, pretendent la fotoliul de primar.

Printre cei care vor să candideze independent se numără activista Maia Laguta și expertul economic Sergiu Tofilat, care au ridicat listele de subscripție pentru a colecta semnături.

"Avem 74 de persoane care sunt gata să mă ajute la colectarea semnăturilor. Ne vom strădui să le depunem până pe data de 15 aprilie, dacă reușim", a spus Sergiu Tofilat, expert economic.

Unul dintre doritorii de a conduce Primăria este şi marinarul Viorel Ştirbu, care a venit doar să se intereseze ce acte trebuie să depună.

 "- Timp de zece zile trebuie să strâng 10 mii de semnături! Sunt uimit!", a spus Viorel Ştirbu. 

"Despre procedura, în termen de şapte zile va fi răspuns de înregistrare sau refuz", a declarat Vitalie Miron, secretarul Consiliului Electoral de Circumscripţie Chişinău. 

În urma tragerii la sorți, s-a stabilit că locul 1 în buletinul de vot va fi Vasile Costiuc, fiind urmat de Andrei Năstase, care va ocupa locul doi. Pe locul trei este Alexandr Roșco, patru - Reghina Apostolova, iar pe poziția cinci se va afla Valeriu Munteanu.

Între timp, Partidul Unității Naționale și-a anunțat candidatul pentru funcția de primar al Chișinăului. Este vorba despre deputatul din Parlamentul României, Constantin Codreanu. Acesta spune că drept mentor îi va fi fostul președinte al României și președintele de onoare al formațiunii, Traian Băsescu.

"Este nevoie de un adevărat plan de reformare a tot ceea ce înseamnă administratie a municipiului Chisinau Municipiul Chișinău poate fi un oraș european, un oraș românesc unde să ne placă să trăim, unde să ne placă să muncim", a spus Constantin Codreanu, candidat desemnat din partea "PUN".

Totodată, formațiunea a anunțat că va aveni săptămâna viitoare și cu un candidat pentru alegerile locale din Bălți.

Înregistrarea se va încheia în data de 19 aprilie. Totodată, pentru fiecare candidat, campania electorală începe din momentul înregistrării la Consiliul Electoral de Circumscripţie.  

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu