Cimitirul Sfântul Lazăr din Capitală, asemenea unui furnicar. Mii de oamenii au pomenit rudele, plecate din viață

Embed:

Şi în acest an, Paştele Blajinilor a adunat mii de oameni la cimitirul Sfântul Lazăr din Capitală. Aceştia au venit să se roage, să aprindă lumânări şi să-i pomenească pe cei răposaţi. Oamenii au venit la cimitir de la ora 08:00. În timp ce unii au stat la masă cu rudele, alţii au depănat amintiri în singurătate:

"Asta-i feciorul meu, care mi-a rupt sufletul. Am avut un băiat.. o bunătate. A fost părintele, am ridicat şi acum ei au plecat pe la bunei. Am rămas aici lângă el ca să ne întâlnim"

"S-a dus mititelul, au rămas doi copii. Soţia nu-i, copiii, eu îmi fac datoria. Nu-i primit toată fala asta, toate bogăţiile, asta nu-i! Lumina, colăcelul, asta-i pentru dânşii!!"

În acest an, pe mormintele din cimitirul "Sfântul Lazăr" nu au mai fost întinse mese ca la nuntă sau cumătrii. Oamenii spun că preferă să-și pomenească rudele modest:

"Mereu venim s-o pomenim, e o tradiţie, care o ţinem din strămoşi. Masa e acasă, ceea ce este simbolic. Se apropie copiii, mai dăm nişte dulciuri. Important este să-i pomenim"

"Ce ne-a dat Dumnezeu, de toate câte puţin dăm la cei care nu au, la cei mai săraci"

"Tot timpul ne întâlnim ,fraţi, surori, părinţii, toţi care sunt în viaţă şi învăţăm şi copiii. Îi normal să pui câte puţin pe masă, dar obiceiul de a întinde mese lungi şi mari, asta nu-i..."

Pentru unii, Paştele Blajinilor a fost un prilej de a consuma alcool şi de a pângări praznicul:

"Pe cine aţi pomenit?"

"Eu am venit la nişte prieteni. La mine, deocamdată, toate rudele sunt în viaţă.
- Aţi consumat alcool?
- Sigur.
- Cât?
- 10 litri."

De la cimitir nu au lipsit nici cerşetorii:


"-Nu trebuie să mă filmaţi, văr rog frumos.
-Sunteţi cu un copil mic. Demult îl purtaţi în braţe prin cimitir?"

"-Ai primit mult dulciuri? - Foarte! -Şi ce ai mai primit? -Mâncare. -Vii întotdeauna de Blajini? -Da!"

"Mi-au dat de toate. Am consumat alcool şi ne-am distrat şi am dansat pe morminte."

Slujitorii Domnului spun că oamenii ar trebui să vină la cimitir cu sufletul liniştit şi fără bucate alese.


"Noi venim la mormintele răposaţilor pentru a ne ruga în primul rând şi este rugăciunea. 'Ceea ce facem noi pe morminte cu bunătăţuri, cu mâncăruri, cu pomene este o fală. Toate bucatele pe care le facem noi la morminte, mergind acasa , să le prăznuim acasă", a declarat Protoiereul Mitrofan Nicolae Tudoreanu, administrator al Mănăstirii „Învierea Domnului”.

După ce au stat la masa de pomenire, oamenii au lăsat mormane de gunoaie, sticle şi pungi din plastic.

Paştele Blajinilor va fi prăznuit şi mâine în Capitală, dar şi în mai multe raioane ale ţării.


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu