Chişinăul va depozita gunoiul la Ţânţăreni. Guvernul va monitoriza strict cum se respectă obligaţiunile municipalităţii

Embed:

De astăzi platforma de la Țânțăreni va fi redeschisă. Autoritățile de la Chișinău și cele de la Țânțăreni au ajuns la un acord în acest sens şi au încheiat un contract pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, după ce Guvernul s-a implicat pentru soluţionarea crizei deşeurilor menajere. Anunţul a fost făcut la Guvern, în cadrul unui briefing, la care au participat autorităţile din cele două localităţi, dar şi premierul Pavel Filip.

"Guvernul va monitoriza strict cum se respectă obligaţiunile municipalităţii. Admir modul în care doamna primar de la Ţânţăreni a venit cu cerinţe concrete privind acest subiect şi modul în care a luptat pentru a avea ordine în localitate. Roulul Guvernui a fost să ajute Primăria pentru a identifica o soluţie atunci când cu o lună în urmă era o situaţie de criză în Chişinău, atunci viceprimarul Groazvu ne-a rugat să ne implicăm şi noi. Lucrurile au fost complicate din două moitve: modul în care a fost gestionată transportarea gunoiului la Bubuieci şi faptul cum unii politicieni au încercat să provoace o criză şi mai mare în Capitală. Aceştia au mers la Ţânţăreni să cheme oamenii la proteste, îmi pare rău că în Moldova avem asemenea forţe politice care vor să crească pe baza necazului oameniilor, nu poţi să-ţi construieşti carieră politică pe necazurile altora, mai ales când este vorba de proprii noştri cetăţeni. Aşa formaţiuni nu vor rezista foarte mult", a spus premierul Filip.

Pavel Filip a declarat că împreună cu viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu şi primarul de la Ţânţăreni s-a ajuns la un consens, s-au găsit soluţii, însă municipalitatea va avea de îndeplinit mai multe obligaţiuni pe care Guvernul la va monitoriza cu stricteţe. 

"Comuna va avea doar de beneficiat. Primăria Chişinău s-a angajat la mai multe acţiuni importante pentru această localitate. Guvernul va urmări cum vor fi implementate. Comuna va primi 6 milioane de lei pentru soluţionarea problemelor de inters local, se va repara digul şi staţia de epurare. Se va organiza lichidarea gunoiştelor neautorizate din această localitate. Primăria Chişinău va finanţa mai multe proiecte de infrastructură, cum ar fi iluminatul stradal sau reparaţia drumurilor din Ţânţăreni, dar şi drumul de acces către gunoişte. Va fi construit un drum de ocolire, ca maşinile care duc gunoiul acolo să nu treacă prin localitate. Va fi montat un gard de protecţie ca deşeurile să nu fie luate vânt. Se vor face lucrări la grădiniţa din localitate, se vor acorda foi gratuite la tabere de odihnă pentru copii din comună", a precizat Pavel Filip. 

Amintim că ieri Consiliul Municipal a aprobat alocarea a 39,3 de lei pentru diferite lucrările de modernizare a poligonului, dar şi pentru compensarea localnicilor din Ţânţăreni. Groapa de gunoi a fost închisă în anul 2010. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu