Chișinăul, sufocat de mașini. Acestea ocupă 20 la sută din suprafața străzilor Capitalei

În anul 2019, Republica Moldova a trecut cu succes de primul milion de unități de transport înregistrate, dintre care 650 de mii sunt autoturisme. Iar în anul 2020 din numărul total de autoturisme din Republica Moldova, circa 195 de mii vor fi înregistrate în oraşul Chișinău, cea ce este de 40 de ori mai mult decât acum 50 de ani în urmă, când au fost construite majoritatea drumurilor și străzilor din oraș, informează viitorul.org.

După anul 1990, la fiecare 15 ani în Chișinău, numărul de autoturisme se dublează, drept consecință infrastructura urbană deja nu mai face față numărului imens de mașini.

Astfel, în 2020 doar autoturismele înregistrate în oraș ocupă 21,4% din suprafața totală a drumurilor și a străzilor. Aici se adăugă și autoturismele celor care locuiesc în oraș fără a fi înregistrați, dar și a oaspeților zilnici ai Capitalei.

Dar asta nu e tot. Zilnic autoturismele se deplasează de la locul de trai la locul de muncă a posesorului, cea ce înseamnă că ele ocupă două locuri de parcare, iar cel mai concentrat este sectorul Centru, unde se adună mașinile în timpul zilei. În centrul orașului autoturismele ocupă 40-60% din suprafața utilă a străzilor.

Este foarte ușor de constatat că autoritățile municipale au la dispoziție maxim cinci ani pentru a soluționa problemele autoturismelor din Chișinău, iar soluția este un sistem inteligent de parcări urbane contra plată. Este absurd ca infrastructura urbană de străzi să fie utilizată în loc de parcare. Costul unei "parcări stradale" din centrul orașului este de 2-3 ori mai mare decât a unei parcări multietajate.

loading...

Lasă un comentariu