Chişinăul a cerut răgaz Comisiei Europene pentru a finaliza lucrările de construcție a drumului de ocolire a oraşului Ungheni

Embed:
Chişinăul a cerut răgaz Comisiei Europene pentru a finaliza lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Ungheni. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavia Calmîc a dat asigurări că șoseaua va fi dată în exploatare cel târziu la sfârșitul lunii noiembrie. Asta deși termenul limită expiră astăzi, 31 octombrie.

Datorită proiectului în valoare de peste 11 milioane de euro, finanțat de Comisia Europeană, şoseaua va scurta cu aproape 20 de kilometri drumul până la Vama Sculeni și noul pod peste Prut.

"Conform contractului ne permite această extindere până la 6 decembrie. Facem o ușoară presiune administrativă pe compania responsabilă, astfel încât pe parcursul lunii noiembrie să finalizăm toate lucrările care țin de acest proiect. Din păcate, condițiile climaterice care au fost în ultimele săptămâni au stopat un pic din elanul nostru de a duce lucrurile până la sfârșit", a declarat minsitrul Economiei și Infrastructurii.

Ministrul a mai spus că anul viitor, pentru reparația drumurilor, în bugetul de stat vor fi prevăzuți aproape 5 miliarde de lei. Vor fi reabilitate atât traseele naţionale, cât şi cele locale, care asigură legătură între localităţile rurale. Totodată, sunt disponibile deja aproape 400 de milioane de euro de la BERD, BEI și Banca Mondială. Autoritățile negociază și cu delegația Fondului Monetar Internațional, care se află în vizită în țară.

"Încercăm să negociem mai mari resurse disponibile pentru domeniul drumurilor, astfel încât să utilizăm la maximum capacitatea noastră de absorbție a resurselor în acest domeniu", a spus Calmîc.

Prioritar, în 2018, va fi reparat drumul național care leagă orașele Vulcănești și Comrat, până la portul Giurgiulești. La fel, urmează să fie reabilitat traseul spre Soroca, care face legătura cu podul de interconectare cu Ucraina, aflat la frontieră. Anul trecut, din Fondul rutier au fost alocate 1,4 miliarde de lei, dintre care 385 de milioane de lei pentru reparația drumurilor locale.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu