Chișinăuenii nu vor mai plăti pierderile de apă dacă respectă ACEASTĂ CONDIȚIE

Embed:

Locuitorii capitalei, care au contoare de apă sigilate şi prezintă la timp datele privind consumul lunar, nu vor mai plăti pierderile din rețea. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către primarul capitalei, Dorin Chirtoacă.

Diferența dintre datele indicate pe contorul din apartamente și cel al blocului va fi plătită doar de către cei care nu au contoarele sigilate sau indică lunar că nu au consumat apă.

"Deci, consumatorii din municipiul Chișinău, dacă au contoare în regulă și respectiv, dacă arată în fiecare lună exact atâta cât consumă nu vor primi nici un fel de diferență de volum spre plată. Numai în cazul în care au contoarele expirate, defecte, nesigilate atunci urmează să li se adaoge pentru faptul că au abateri de la legislația în vigoare", a declarat edilul capitalei, Dorin Chirtoacă. 

Primarul a precizat că cei care nu indică volumul real al apei folosite au la dispoziție o lună pentru a-i prezenta furnizorului datele corecte.

"E bine să rezolve problema și nu înțeleg de ce sunt aceste surplusuri. De ce ar trebuie noi, cei care achităm, onest la timp, să fim amendați?!"

"Sunt numai vorbe și promisiuni."

Unii juriști consideră că dispoziția primarului este ilegală:

"Consider în primul rând dispoziția domnului primar Chirtoacă ca fiind una contrară legii. În cazul respectiv se face o discriminare între cei care au contoare în regulă și cei care nu au contoare în regulă", a spus juristul Igor Isac. 

Legea privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, care a intrat în vigoare în 14 septembrie 2014, prevede că pierderile de apă din reţea urmează a fi repartizate între consumatori.

Ulterior, în urma unei dispoziţii semnate de primarul capitalei, două luni mai târziu, s-a decis ca oamenii să plătească nu mai mult de doi metri cubi de apă lunar, din diferenţa dintre contoare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu