Chirtoacă despre moldoveni la Paştele Blajinilor: Beţi printre cruci, cu grătare şi parcări pe lângă morminte

Embed:

Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, s-a arătat indignat de modul în care unii dintre locuitorii Capitalei i-au comemorat pe cei răposaţi, de Paştele Blajinilor. În opinia edilului, moldovenii exagerează peste măsură atunci când ar trebui să fie mult mai reţinuţi, ţinând cont de semnificaţia evenimentului. Mai mult, acesta vrea ca autorităţile să impună mai multe interdicţii orăşenilor care vor merge, anul viitor, la cimitirele din Capitală. Subiectul a fost discutat la şedinţa de azi a Primăriei.

Potrivit directorului Combinatului servicii funerare, Vadim Cojuşneanu, toate serviciile implicate şi-au îndeplinit cu bine obligaţiunile, însă vina pentru unele probleme care au apărut o poartă oamenii, care „intră normal în cimitir, dar ies cu roţile sparte”.

„Omului nu îi place că poliţistul îl îndreaptă pe un drum sau altul, el vrea să meargă cu capul prin copaci, se vâră sub autobuz”, a precizat Cojuşneanu.

Edilul Capitalei nu s-a arătat prea încântat de ceea ce se petrece în cimitire de Paştele Blajinilor: „Ca să mergi să comemorezi morţii trebuie 70 de vicee biologice, 60 de tone de deşeuri, 100 de autobuze, 200 de locuri de parcare şi tot nu ajung. Şi ce mai trebuie?”

 „Avem păreri diferite despre modul cum se comemorează cei morţi, consum în exces de băutură, se pare că non-valoarea a luat locul valorii. E o exagerare şi toată situaţia cu vesela, prosoape şi toate celelalte care se demonstrează, nu mai spun de torturi în trei nivele. Apoi, cu sticla cu vin şi hai la fiecare câte un pahar, până te ţii de cruci. Am văzut şi rochii de seară, şi tocuri, şi fuste scurte, parcă nu au venit la cimitir, ci la bal”, a relatat Chirtoacă.

Primarul a rămas nemulţumit şi de obiecţiile locuitorilor municipiului cu privire la circulaţia transporturilor şi parcările amenajate în apropierea cimitirelor. „Trebuie de făcut locuri de parcare la fiecare mormânt şi atunci moldovenii vor fi fericiţi, şi numaidecât loc de grătar să fie, ca să încapă, să le facem pe gust moldovenilor”, a spus acesta.

Chirtoacă a venit şi cu propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei: „ La cimitir e potrivit să venim cu o lumânare, o floare şi cu o rugăciune, pentru a-i pomeni pe cei care au murit. Toate celelalte lucruri se pot face acasă şi prin localuri. Cum este mesa în Occident, aşa ar putea fi şi aici, o slujbă pentru toţi odată. Înţeleg că s-ar putea ca primarul va fi acuzat că huleşte biserica şi tradiţiile religioase. Propun schimbări, inclusiv măsuri de interdicţie, inclusiv în ceea ce ţine de frigărui. În Suedia te uiţi care cruce e mai mică, de trei metri ca la noi nu am văzut şi la morminte numai flori, dar iată aceea e ţară bogată. Vă rog să discutaţi şi cu reprezentanţii bisericii, cum facem să nu continue degradarea”, a punctat edilul.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu