Chiril Gaburici și Igor Șarov, detalii despre proiectul Arena Chişinău. Principalele declarații

Embed:

(20:50) Igor Șarov: Este o conexiune directă între Arena Chişinău şi drumuri. Cei care vor veni să viziteze arena vor putea să meargă pe drumurile din raioane ca să viziteze şi alte locuri turistice şi frumoase din ţara noastă. Drumuri bune pentru cetăţeni şi conexiune în dezvoltarea industriilor culturale.

(20:49) Chiril Gaburici: Acesta este un proiect foarte mare şi cu dedicaţie, este un exerciţiu pentru noi, pentru a vedea cum putem reuşi. Colegii de la minister este o echipă bună şi facem ca totul să fie cât mai eficient pentru ofertanţi.

(20:47) Chiril Gaburici: Noi am calculat foarte bine paşii care îi avem de făcut. Vom avea discuţii cu toţi ofertanţii şi în fiecare zi vom vorbi cu ei. Noi vom sta cu ochii pe ei ca să ştim cum să îi ajutăm. Vrem să fie o coordonare şi colaborare între noi.

(20:45) Chiril Gaburici despre drumurile în reabilitare: Avem 34 de licitaţii planificate, iar astăzi până la sfârşitul zile am avut 12 licitaţii. În fiecare zi avem deschideri, iar pe 26 aprilie vom deschide ultima licitaţie. Până la sfârşitul lunii mai trebuie să analizăm ofertele şi să semnăm contractele, pentru că la finele lunii mai să ne apucăm de treabă.

(20:43) Chiril Gaburici: Este o rapiditate şi viteză foarte bună cu care se lucrează. Se munceşte mult şi cu dedicaţie ca acest lucru să fie vizibil.

(20:41) Igor Șarov: Cred în reuşita acestui demers. Am un vis ca până în luna august pereţii arenei să fie ridicaţi. Acesta este un obiectiv strategic al Guvernului. Sper ca firma care se ocupă despre aceasta cladire să fie operativă şi să vedem această clădire ridicată.

(20:40) Chiril Gaburici: Cerinţa faţă de cel care va construi arena este de 12 luni. Ea ar trebui să fie disponibilă pentru evenimente în vara anului viitor. În toamna acestui an pereţii arenei ar trebui deja să fie ridicaţi

(20:32) Chiril Gaburici: Poate să ajungă la un preț de 40 de milioane de dolari, dar depinde de oferte și de ceea cum vom negocia noi pe viitor.

(20:28) Chiril Gaburici: Noi ne dorim ca orice doritor să meargă și să folosească toate serviciile, asta înseamnă locuri de muncă, înseamnă economie. Din momentul în care se încep construcțiile se începe un impact asupra țării noastre, pentru că, creăm locuri de muncă în regiunea Stăuceni, la fel, vorbim de infrastructură. Noi trebuie să devenim mult mai atractivi din punct de vedere turistic și trebuie să facem lucru acesta pas cu pas. Turiștii ar trebui sa poveastească că suntem buni și ospitalieri.

(20:22) Igor Șarov despre Chișinău Arena: Arena multifuncțională ne oferă multiple posibilități, un mod sănătos de viață, dar și să realizăm visul sportivilor din Moldova, de a avea condiții adecvate de a face sport de performanță.

(20:20) Chiril Gaburici despre Chişinău Arena: Mie îmi place să fie Arena Chişinău, sună mai bine, dar o să decidem într-un grup mai mare. 

(20:14) Chiril Gaburici: În una din discuțiile cu sportivii, băieții au luat locuri de frunte, iar într-o discuție cu jurnaliștii, ei au spus că nu au unde să se antreneze.

(20:08) Igor Șarov: Noi vorbim despre o Arenă de 4.000 - 4.100 de locuri, cu o piscină olimpică, 8 terenuri de tenis, locuri de parcare. Odată cu construcția aceste Arene, noi o să putem organiza multiple evenimente internaționale. Când o să avem o arenă de peste 4.000 de locuri, o să fie mai ieftine și biletele. 

(20:05) Chiril Gaburici: În 2010  Azerbaidjanul a câștigat Eurovionul. Aceștia au construit o sală în nouă luni de zile. Azi, această sală este folosită pentru multe evenimente. Atâta timp cât sunt cei care au experință, este corect ca și noi să avem cerințe. Noi finalizăm carnetul de sarcini și pornim procesul, vorbim despre câteva săptămâni. Va fi un tender deschis, internațional. Participanți pot fi companii din Republica Moldova dar și din afara Republicii Moldova. Probabil cel care va lua proiectul, o mare parte din proiect o va face el. Cei care au experiență, ei cunosc ceea ce face ei și ce nu.

(20:00) Igor Șarov, despre Eurovision: Cu siguranță această arenă ar putea găzdui Eurovision. Vorbind despre Eurovision, se vor genera noi locuri de muncă, mulți turiști. Odată ce vor veni pentru concurs, oamenii vor cunoaște tot ceea ce are mai bun Moldova. 

(19:59) Chiril Gaburici: Pentru constucția Arenei sunt preconizați 10-15 hectare. Am avut o vizită, scopul a fost de a vedea dacă avem resurse, dacă sunt gata pentru acest proiect. 

(19:55) Chiril Gaburici:  În primul rând nu trebuie să uităm că de mai mult de 10 ani nu avem Stadion Republican. În fiecare an, sportivii noști au nevoie de o arenă, trebuie să le oferim ca să avem mai multe rezultate. Arena nu trebuie privită doar pentru sport. Toate evenimentele le va găzdui cu mare plăcere. Din punct de vedere economic, da, susțin, pentru că aceasta atrage, hai să zicem că este o destinație turistică. Putem invita participanți internaționali. Este de dorit ca Arena să aibă toate cerințele pentru a găzdui evenimente internațioanel.

(19:54) Igor Șarov: Vreau să cred că ne-am mișcat destul de rapid. Cred că necesetatea unei astfel de arene nu trebuie demonstrată. MOdalitatea în care am acționat este una destul de bună.

Despre proiectul "Arena Chişinău" se va vorbi şi în această seară la Fabrika. Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, este invitat la emisiunea moderată de Cristian Tabără.

În cadrul talk show-ului se va discuta despre importanţa acestui complex, dar şi despre utilitatea lui. Pentru alte detalii, urmăriţi emisiunea Fabrika de la ora 19:50.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu