Chiril Gaburici: Pentru MEI, infrastructura drumurilor rămâne a fi o prioritate pentru anul 2019

Aspectele consolidării și extinderii relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză, infrastructura drumurilor, căile ferate, dar și tehnologiile informaționale au fost temele discutate în cadrul unei ședințe de către Chiril Gaburici cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong.

În acest context, Chiril Gaburici a menționat că pentru MEI, infrastructura drumurilor rămâne a fi o prioritate pentru anul 2019.

La rândul său, Ambasadorul Zhang Yinghong, a menționat despre importanța consolidării legăturilor dintre țările euroasiatice și dezvoltarea infrastructurii pe întreg continentul.

De asemenea, oficialul a reiterat suportul Chinei în dezvoltarea proiectelor de infrastructură din Republica Moldova.

Interlocutorii au făcut referire și la procesul de negociere pe marginea încheierii Acordului de Comerț Liber, în cadrul căruia, pe parcursul anului 2018 au fost organizate deja 3 runde de negocieri.  În cadrul discuțiilor, Chiril Gaburici a menționat despre necesitatea organizării celei de-a patra runde de negocieri a Acordului de Comerț Liber în cel mai scurt timp.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Populară Chineză a înregistrat în anul 2018, suma de circa 619,2 mil. dolari SUA. Comparativ cu anul 2017, volumul comerțului exterior s-a majorat cu 18,1% sau cu 94,8 milioane de dolari.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu