Chiril Gaburici la Fabrika: Gazoductul Ungheni-Chișinău, gata în acest an

Embed:
Drumuri bune, apă și canalizare în localități, dar și securitate energetică. Sunt câteva dintre obiectivele Ministerului Economiei și Infrastructurii. Invitat la Fabrika, ministrul Chiril Gaburici, a menționat că vor fi date în exploatare mai multe tronsoane de drum, dar și că vor veni investitori din China în acest domeniu.

"Sunt câteva companii din China și au venit cu intenția de a participa la licitațiile care au loc în Republica Moldova cu finanțări din exterior, dar în același timp, și-au arătat deschiderea de a finanța singuri aceste proiecte", a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Chiril Gaburici a menționat că deja au început lucrările la gazoductul Ungheni-Chișinău. Conducta va fi gata către sfârșitul acestui an, a dat asigurări demnitarul.

"Avem deja contractele semnate, avem echipa lor prezentă aici, avem deja dat start lucrărilor. Eu vă spuneam că vor fi cinci șantiere de construcție, deci lucrurile s-au schimbat un pic. Pentru a fi mai eficienți și pentru a face lucrările mai rapide, ei vor avea șapte șantiere de construcție concomitent", a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

De asemenea, lucrările sunt în toi și la Arena Chișinău. Gaburici a spus că săptămâna viitoare vom putea vedea online cum decurge construcția și a prezentat câteva poze cu situația la zi de pe șantier. Arena va fi inaugurată în 14 octombrie.

"O să deschideți site-ul arenachisinau.md și o să vedeți real ce se întâmplă acolo. Aceasta este arena propriu-zisă. Este parte unde vor fi birourile, tot ce ține de săli auxiliare și unde vor fi tribunele", a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu