Chiril Gaburici despre călătoria cu maxi-taxi: Am aflat că ele fac curse de viteză pe drumurile naţionale

Embed:

Şeful de la Economie şi Infrastructură, Chiril Gaburici, a mers cu microbuzul de linie până la Taraclia, acolo unde a avut loc o şedinţă de lucru a întregului cabinet de miniştri. Întrebat de PUBLIKA.MD cum a fost călătoria, ministru ne-a mărturisit că a fost o experienţă interesantă. 

"A fost extraordinar, am mers mai dimineaţă decât trebuia să mă pornesc spre Taraclia. Am mers direct la gară, am mai luat doi colegi cu mine, am cumpărat bilete, am stat la coadă, am mers la peron, am găsit maxi-taxiurile, am intrat în ele. M-a mirat faptul că bilete deja se vând cu loc, iar în interior este indicat unde trebuie să te aşezi. Şi este bine pentru că oamenii deja sunt educaţi în direcţia asta, ei îşi caută locul, verifică în bilet şi îşi văd unde trebuie să se aşeze.

Înainte de a ne porni a venit controlorul, care a verificat toţi pasagerii. În maxi-taxi eram vreo 15-16 pasageri şi am pornit la drum.

Am depistat mai multe probleme pe parcurs, am discutat şi cu oamenii şi dintre problemele care le-am depistat şi vrem ca imediat să reacţionăm este ca maxi-taxiurile inter-raionale să fie cu centură de siguranţă. Pentru noi este foarte important securitatea.

O altă problemă e că a oprit domnul şofer într-o staţie de alimentare PECO ca să facă plinul cu pasagerii în interior. Ideea era că şoferul trebuia să staţioneze într-un alt loc să elibereze autobusul de pasageri, să meragă să facă plinul, după să ia pasagerii şi să mergem mai departe.

Mai sunt probleme, de exemplu nu există limitator de viteză în maxi-taxi. Şi din acest motiv, uneori am plângeri şi de la alţi transportatori. Din moment ce pleacă din gară maxi-taxiurile ele se întrec între ele. Cine merge primul, acela strânge mai mulţi clienţi. Şi noi nu vrem să se întâmple acesta, pentru că pune în situaţie dificilă pasagerii. Ei trebuie să fie în siguranţă.

Am zis, am discutat, am depistat ce putem să facem şi cel mai important e că am plasat pe reţelele de socializare acest proces şi l-am discutat, iar mai mult de atât am primit sute de obiecţii sau propuneri, care nu există doar în direcţia Chişinău-Taraclia.

Este bine, pentru că oamenii văd ce putem să facem noi, acum imediat şi ceea ce nu putem planifica ca să muncim şi să excludem problemele din acest sistem al transporturilor. Este foarte simplu, că noi ce cerem acum sunt centurile de siguranţă, cea ce nu costă bani enormi, iar în mod normal maşinile ar trebui să fie dotate cu astfel de elemente simple", a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

CITEŞTE ŞI: Surprize de la Chiril Gaburici. Ministrul a simţit pe propria piele cum este să fii călător obişnuit într-un microbuz de rută

CITEŞTE ŞI: Chiril Gaburici: Trebuie să educăm conducătorii auto și companiile de transport să respecte regulile care există, fără nicio excepție

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu