Chinezii nu mai pot intra în Rusia. Operatorii de turism au sistat primirea grupurilor turistice

Rusia şi-a închis hotarele pentru chinezi. Operatorii de turism au suspendat intrarea în ţară a unor grupuri turistice din China, din cauza agravării situației cu coronavirus. Decizia a fost anunţată de Uniunea Industriei de turism din Rusia, relatează TASS.

"Ieri, ne-au fost trimise niște grupuri, au fost verificate listele fără viză. Acum toate listele au fost anulate, toate călătoriile de grup ale chinezilor în Rusia au fost oprite", a menţionat organizația. Astfel, luni, 27 ianuarie, a fost ultima zi de primire a turiștilor chinezi.

În același timp, cetățenii chinezi care au ajuns anterior în țară îşi vor continua programul stabilit şi nu vor trebuie să plece din Rusia înainte de termen. 

De asemenea, autoritățile chineze au impus restricții la trimiterea grupurilor de călătorie în străinătate. Cu toate acestea, deciziile nu sunt luate la nivel central, ci la discreția autorităților regionale.

La 27 ianuarie, compania rusă Ural Airlines a suspendat zborurile spre Insula Hainan, considerată stațiunea preferată a rușilor din China.

Reprezentanții transportatorului au promis să returneze banii pentru zborurile în China, cumpărate înainte de 24 ianuarie pentru zborurile până pe 7 februarie.

 

 

loading...

Lasă un comentariu