China vrea să construiască 30 de reactoare nucleare în ţările implicate în strategia "O centură, Un drum"

China ar putea construi până la 30 de reactoare nucleare, în următorii zece ani, ca parte a promovării ambiţiosului sau plan "O centură, un drum", relatează Reuters, care citează un oficial chinez din industria nucleară.

"Ieşirea cu putere nucleare a devenit deja o strategie de stat, iar exporturile nucleare vor ajuta la optimizarea exporturilor noastre şi vor elibera capacitate de producţie domestică de nivel înalt", a declarat oficialul chinez Wang Shoujun.

Potrivit lui, 41 de state care iau parte la iniţiativa "O centură, un drum" (One Belt, One Road) dezvoltă deka programe nucleare sau au în vedere dezvoltarea unui program nuclear.

Inclusiv China a demarat un program de construire de reactoare nucleare, a căror tehnologie spera să o exporte şi în alte ţări.

Ce este iniţiativa "O centură, un drum" (One Belt, One Road)

Planul "O centură, un drum" se doreşte a fi o reproducere modernă a "Drumului Mătăsii" şi a fost iniţiat de China în anul 2013. În momentul de faţă, este principalul obiectiv al politicii interne şi externe chineze.

Ea implică cooperarea financiară şi comercială cu peste 70 de state din Eurasia, dar mai are şi rolul de a ajuta China să-şi mai elibereze o parte din capacitatea de producţie domestică - cum, de altfel, a şi precizat oficialul chinez. În plus, China urmăreşte şi creşterea conectivităţii cu regiuni precum Asia Centrală, Europa Centrală şi de Est, Asia de Sud şi Asia de Sud-Est, în principal prin intermediul proiectelor de infrastructură, precum căile ferate sau drumurile.

Bineînţeles, planul are şi o un obiectiv geopolitic, întrucât ar creşte influența Beijingului în ţările în care aceste proiecte sunt dezvoltate - China fiind, în mod tradiţional, o putere terestră, nu una maritimă.

"O centură, un drum" este văzut și ca o alternativă viabilă la comerţul maritim, datorită faptului că aceste rute nu ar fi controlate de Statele Unite. Spre deosebire de principalele rute comerciale care controlate de flota Statelor Unite - aceasta fiind o situaţie care nu se va schimba prea curând. Pe de altă parte, din 2013 încoace, Beijingul s-a confruntat cu probleme serioase cu implementarea acestei strategii în ţări precum Yemen sau Afghanistan, tocmai din cauza lipsei de securitate.

Până în iulie 2018, China cheltuise deja 34 de miliarde de dolari pe punerea în aplicare a acestui plan, în proiecte precum construirea de căi ferate, porturi sau infrastructură energetică, scrie b1.ro

Ce înlesneşte punerea în aplicare a acestui plan este și faptul că Beijingul se concentrează preoponderent pe ţări sărace, precum Djibouti, Laos sau Tanzania, dar şi Kazakhstan, Bangladesh, Myanmar sau Pakistan. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu