China va organiza pe 1 octombrie cea mai amplă paradă militară de sub regimul comunist

China va organiza pe 1 octombrie cea mai amplă paradă militară de sub regimul comunist, pentru a marca 70 de ani de la fondarea Republicii Populare, scrie agerpres.ro.

Până în prezent, cea mai mare paradă militară a avut loc în 2015, la împlinirea a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. La defilarea de atunci au luat parte peste 12.000 de soldaţi, 200 de avioane şi 500 de blindate.

Toate echipamentele militare care vor fi etalate pe 1 octombrie sunt de fabricaţie chineză, iar unele vor fi expuse public pentru prima dată, a precizat generalul Cai Zhijun, membru al Statului Major al armatei.

Preşedintele Xi Jinping va pronunţa cu această ocazie un 'important discurs'.

China populară organizează în mod tradiţional o defilare militară la fiecare 10 ani, pentru aniversarea fondării sale la 1 octombrie 1949. Parada are loc în piaţa Tiananmen, unde Mao Zedong a proclamat Republica Populară, după un război civil.

Pe fondul manifestaţiilor care au loc din iunie în Hong Kong împotriva executivului pro-Beijing, acesta a declarat în mai multe rânduri că, în virtutea Constituţiei acestui teritoriu, are dreptul să intervină la cererea autorităţilor locale pentru a restabili ordinea.

Într-o perioadă de tensiuni pe mai multe fronturi cu SUA, generalul Cai a ţinut să precizeze că parada nu va viza nicio ţară.

China are a doua armată din lume, de circa 2 milioane de militari, şi cel de-al doilea buget militar, majorat cu 7,5% în 2019, chiar dacă mult sub cel al Statelor Unite, şi insistă asupra caracterului paşnic al armatei sale.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu