China a pus în funcţiune sistemul de credite sociale. Milioane de oameni, penalizați

Orice critică sau comentariu la adresa regimului politic lăsat în reţelele de socializare sau postarea de articole încadrate ca „fake news”, refuzul de a participa la activităţi în folosul comunităţii cum ar fi muncă voluntară şi donarea de sânge, celebra şpagă primită şi dovedită, încălcarea regulilor de circulaţie, fumatul în spaţii interzise, cumpărarea prea multor jocuri video sau alcool şi orice activităţi care nu te recomandă drept cetăţean model pot duce la falimentul tău personal.

Apărând ca un mecanism de monitorizare şi condiţionare socială, sistemul de ”credite sociale” atinge toate aspectele vieţii de zi cu zi a celor 1.3 miliarde de locuitori ai Chinei, înăbuşind din faţă orice tendinţă de nesupunere faţă de regimul comunist. Pe baza nivelului de încredere stabilit de algoritmii automaţi de evaluare a fiecărui cetăţean, un cetăţean „model” poate primi beneficii cum ar fi deduceri de taxe şi bilete de vacanţă subvenţionate. În schimb, acordarea unui calificativ de neîncredere duce la limitarea severă a libertăţilor cetăţeneşti şi mustrare prin menţionarea publică a încălcărilor făcute, la orice ocazie.

Potrivit statisticilor oficiale, 3 milioane de oameni au deja interdicţie la a comanda bilete de tren sau avion la clasa business, 11.14 milioane de cetăţeni chinezi nu mai pot călători deloc cu avionul iar 4.25 milioane nu mai au acces la trenuri de mare viteză. Pentru ei care depind de reţeaua de transport rapid pentru naveta zilnică spre serviciu, interdicţia primită duce la pierderea locului de muncă. Astfel, discreditarea pe plan social şi falimentul personal devine o armă de temut pentru descurajarea oricăror forme de nesupunere socială.

De altfel, nici cetăţenii care doar duc un stil de viaţă „necuviincios”, pierzând nopţile cu jocuri video şi alte vicii, nu vor avea o viaţă la fel de uşoară ca până acum, sistemul de credite sociale asigurând că sunt penalizaţi în diverse moduri, cum ar fi limitarea vitezei de acces la internet, blocarea rezervărilor la anumite hoteluri, pierderea dreptului de a deţine animale de companie.Pedepsele pregătite nu sunt detaliate exact în planul anunţat de guvern, lăsând la discreţia autorităţilor găsirea a noi modalităţi de penalizare. Îngrijorător este că sancţiunile aplicate individual se pot răsfrânge şi asupra familiei, copii având blocat accesul pentru admitere în anumite şcoli bine cotate şi obţinerea anumitor job-uri, fiind în esenţă condamnaţi la munca de jos.

Activat în primă fază pentru locuitorii capitalei Beijing, sistemul de credite sociale a fost inclus în planul de cincinal recent anunţat de guvern, urmând să fie implementat la scară naţională în cel mai scurt timp, scrie go4it.ro

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu