Chin pentru cei care traversează frontiera. COZI IMENSE la punctele de trecere Palanca și Leușeni

Cozi imense la punctele de trecere Palanca și Leușeni!

La ora actuală, pe sensul de ieșire din țară se semnalează trafic intensiv în punctul de trecere comun Palanca.

După barieră s-a format o coloană de circa 70 de mașini. În acest sens, au fost deschise spre circulație toate pistele de control, inclusiv redirecționat o parte din flux pe sensul opus de deplasare. În discuție cu călătorii s-a aflat că în majoritate sunt cei care vor participa la concert.

În punctul de trecere Leușeni se atestă aglomerație pe direcția ieșire din țară. În aceste condiții, a fost suplinit numărul de angajați și se folosește la maxim toată infrastructura punctului de trecere.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- pe parcursul celor trei luni de vară, motocicliștilor li se permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu