CHILE, ELIMINATĂ ÎN SEMIFINALE. Deţinătoarea trofeului a pierdut cu 0-3 partida cu Peru

Embed:

Surpriză de proporţii în semfinalele Copei America 2019! Câştigătoarea ultimelor două ediţii, naţionala de fotbal a statului Chile a pierdut cu 0-3 meciul de la Porto Alegre cu Peru.

Elevii lui Ricardo Gareca au reuşit să deschidă scorul în minutul 21 prin Edison Flores, iar peste 17 minute Yoshimar Yotun a mărit avantajul echipei sale.

Paolo Guerrero a stabilit scorul final în primul minut al prelungirilor. Chilienii ar fi putut reduce din handicap prin Eduardo Vargas, însă portarul Pedro Gallese a apărat lovitura de la 11 metri.

Peruanii, care speră să-şi treacă în palmares al treilea titlu continental, după cele din 1939 şi 1975, vor înfrunta duminică, în finala programată pe legendarul stadion Maracana din Rio de Janeiro, reprezentativa ţării gazdă, Brazilia. Cu o zi mai devreme Argentina şi Chile vor disputa la Sao Paulo finala mică.

Lasă un comentariu