Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a avut o întrevedere cu delegația Comisiei Afacerilor Externe a Camerei Reprezentanților a Parlamentului Regatului Țărilor de Jos.
Vlad Batrîncea a abordat chestiunea cu privire la statutul de neutralitate a Republicii Moldova: ”Deciziile și acțiunile noastre se vor baza pe statutul nostru de neutralitate. Insistăm ca acest statut să fie recunoscut, inclusiv, pe plan internațional, și am fi recunoscători pentru suport în eforturile noastre de creare a cadrului legislativ necesar”.
A fost discutată și problematica transnistreană. În context vicepreședintele Parlamentului a optat pentru creșterea calității dialogului în cadrul procesului de negocieri, care ar contribui la consolidarea înțelegerii între Chișinău și Tiraspol.
Parlamentarii olandezi, reprezentanți ai diferitelor fracțiuni, efectuează în aceste zile o vizită de documentare în țara noastră, iar întrevederea cu Vad Batrîncea a fost prima întâlnire cu oficialii moldoveni.