Chestiunea accesului cameramanilor în sala de şedinţe a Parlamentului, tot mai aproape de soluţie

Operatorii TV ar putea avea acces în sala de şedinţe a Parlamentului. Subiectul a fost discutat la şedinţa de astăzi a grupului de lucru a legislativului cu reprezentanţii mass-media.

Discuţia a avut loc după ce săptămâna trecută, un grup de jurnalişti au intrat în sala Parlamentului şi au solicitat acces pentru cameramani la ședințele în plen ale Legislativului.

Joi urmează să se precizeze toate detalii privind accesul operatorilor și conduita acestora în plen. La ședință a participat și președintele Parlamentului, Andrian Candu.

"Posibile schimbări în sala de plen ar putea fi, dar cu un acces limitat pentru cameramani. Rămâne să vedem care ar fi modalitatea dacă Biroul Parlamentului şi Parlamentul va decide să accepte intrarea cameramanilor cu echipamentul aici în sală, care ar fi condiţiile, cum se selectează, pentru că astăzi avem acreditaţi peste 40 de canale de televiziune", a spus vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici.

Biroul permanent al Parlamentului a creat acum o săptămână un grup de lucru condus de vicepreședintele Legislativului, Liliana Palihovici, pentru a găsi soluții cum poate fi sporită transparența activității instituției legislative.

În prezent jurnaliștii au acces în sala de plen a Parlamentului, iar fotoreporterii intră de fiecare dată însoțiți de reprezentanții serviciului de presă al Legislativului.

Din lipsă de spațiu, deocamdată cameramanii nu au acces în plenul Parlamentului. Toate ședințele Legislativului sunt difuzate în direct pe site-ul instituției, imagini care pot fi preluate gratuit de orice instituție media. 

Citeşte şi:  

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu