Chef şi voie bună la Căuşeni. Localnicii au sărbătorit hramul oraşului

Embed:

Chef şi voie bună la Căuşeni. Ieri, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, oamenii au sărbătorit hramul oraşului. Locuitorii, dar şi oaspeţii urbei au avut parte de distracţii, dansuri şi delicii culinare. Petrecerea a durat până după miezul nopţii, iar atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută de mai mulţi interpreţi autohtoni.

Oamenii s-au adunat în centrul oraşului unde au gustat din bucate alese, au ciocnit câte un pahar de bere şi au dansat aşa cum ştiu ei mai bine:

"Sunt foarte bucuroasă, e un concert frumos şi plăcut pentru toţi oamenii".

"Aşteptăm în fiecare an aşa sărbătoare. Mi se pare că este cea mai frumoasă sărbătoare, atunci când ne putem întâlni cu toţi prietenii".

Nici cei mici nu au fost lipsiţi de distracţii. Copiii s-au înveselit la carusel: "Mi-a plăcut să mă dau în carusel. Sunt fericită".

Locuitorii din Căuşeni afirmă că sunt mândri de oraşul în care trăiesc:

"Asta e mândria noastră, aici ne-am născut, e locul de baştină şi ţinem la toate tradiţiile Căuşeniului".

"Aici ne-am născut, aici trăim şi muncim. Ne place. Oraşul este curat şi amenajat".

"E un orăşel verde, frumos, ne cunoaştem unii pe alţii. Ne simţim bine".

La sărbătoare a participat şi preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.

"Cu toate problemele şi necazurile noastre, Căuşeniul se dezvoltă, devine mai curat, mai organizat. Şi eu mă bucur de acest fapt, fiindcă este vorba despre viaţa dvs în primul rând, a copiilor noştri, a părinţilor noştri", a declarat Diacov.

Și deputatul democrat Valentina Stratan i-a felicitat pe locuitorii din Căuşeni: "Eu vă doresc din tot sufletul ca localitatea dvs să aibă parte doar de lucruri bune şi frumoase, de dezvoltarea infrastructurii, aşa cum am văzut că se schimbă peste ani. Este o mare plăcere să vii la Căuşeni".

Primarul din Căuşeni ar vrea ca oraşul să aibă statut de municipiu.

"Migraţia este foarte mare, sunt circa trei mii de cetăţeni care migrează. Vrem să se reîntoarcă toţi înapoi, să avem 21 de mii de cetăţeni şi să devenim un municipiu", a precizat Grigore Repeşciuc, primarul oraşului Căuşeni

Prima atestare documentară a oraşului Căuşeni datează din anul 1455.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu