Chef și voie bună în satul Moscovei, Cahul. Locuitorii au sărbătorit 205 ani de la înfiinţarea localităţii

Embed:
Sărbătoare în satul Moscovei din Cahul. Locuitorii au sărbătorit 205 ani de la înfiinţarea localităţii, ocazie cu care a fost inaugurată o estradă de vară pentru colectivele artistice şi un teren teren de joacă pentru copii.

Cei de la cercul "Speranţa" spun că emoţiile sunt duble atunci când urcă pe o scenă.

"Acum avem posibilitatea iată aici pe scenă, oleacă suntem.. ştiţi ridicaţi mai în slăvi, că suntem pe scena mare. Oricum îi mai plăcut, îi mai frumos şi fetele se simt mai bine", a declarat Elena Carp, conducător a cercului "Speranţa".

"Niciodată nu am avut o scenă unde să evoluăm. Dar acum suntem bucuroase că avem şi o scenă. Avem emoţii, puţin uneori ne facem griji ca să evoluăm bine."

Oamenii sunt încântaţi că nu vor mai trebui să stea înghesuiţi în faţa primăriei pentru a viziona evenimentele organizate în localitate, ci aşezaţi pe scaune.

"Aici au făcut scaune, tot frumos să ne aşezăm, ne odihnim. Mulţumim."

Fericire mare şi pentru copii. Entuziasmaţi, aceştia au încercat toboganele şi leagănele colorate.

"Îmi place tot. Îmi place, caruselul, îmi plac leagănele şi topoganele. Eu mă simt bine aici."

"Cel mai mult îmi plac leagănele, cel mare şi cel mic. Am reuşit să văd şi toboganele care şi ele sunt frumoase."

Meşterii populari şi copiii de la gimnaziul din localitate au expus obiecte artizanale în cadrul evenimentului.

"Nouă ne place foarte mult să lucrăm manual, să croşetăm, să brodăm şi dacă până la urma toată, am brodat mai multe ii. Asta de pe mine este prima, brodată după ia mamei", a zis Liubovi Mustavoi, meşter popular.

"Asta se face tot la noi la şcoală. Noi îi învăţăm pe copii de toate, ca ei să poată face de toate. După ore, avem cercuri unde ei învaţă să împletească."

Primarul localităţii susţine că totul a fost posibil datorită suportului Guvernului, care a oferit 400 de mii de lei. Alți 200 mii lei au fost alocaţi din bugetul local.

"De terasa de vară se va bucura toată comunitatea pentru că noi mereu făceam pe pragul primăriei. Dar asta măcar în timpul de vară, primăvară, toamnă târzie vom face concerturi, întâlniri la această estradă", a declarat Nicolae Bocicovar, primarul comunei Moscovei.

"Proiectul estrada de vară este unul din multele proiecte pe care le-am implementat aici la Moscovei. Am investit în şcoli, grădiniţe, puncte medicale, am adus aici un azil pentru bătrâni cu condiţii mult mai bune", a menționat Elena Bacalu, deputat PDM.

În localitatea Moscovei trăiesc peste 2500 de oameni.

Lasă un comentariu