Charlie Sheen şi Hugh Laurie sunt cei mai plătiţi actori de televiziune, potrivit TV Guide

Embed:

Cel mai bine plătiţi actori de televiziune din Statele Unite sunt Charlie Sheen şi Hugh Laurie. În timp ce Sheen ocupă primul loc în topul actorilor de comedie, Laurie este primul la categoria serialelor dramă, potrivit publicatiei TV Guide.

Charlie Sheen primeşte 1.250.000 de dolari pentru fiecare episod al serialului “Doi bărbaţi şi jumătate”. În topul actorilor de comedie, Sheen este urmat de colegul său de platou Jon Cryer, care primeşte 550 de mii de dolari pe episod.

Cu cele 400 de mii de dolari pe episod, Hugh Laurie, nesuferitul “Doctor House”, este primul în topul celor mai bine plătiţi actori din seriale dramă.

În topul actorilor bine plătiţi se mai regăsesc protagonistele serialului “Neveste Disperate” - Marcia Cross, Teri Hatcher, Felicity Huffman si Eva Longoria, care primesc câte 400 de mii de dolari pentru fiecare episod.

Iar la capitolul dramă, TV Guide îi menţioneză pe Mariska Hargitay si Christopher Meloni, cu cate 395.000 de dolari pentru fiecare episod din “Lege si ordine - Brigada Speciala”.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu