Chad Dawson este noul campion mondial WBC la categoria semigrea

Embed:

Chad Dawson este noul campion mondial WBC la categoria semigrea. Deşi l-a umplut pe adversar de sânge în runda a patra, Bernard Hopkins i-a cedat titlul lui Dawson, care este cu 18 ani mai tânăr decât el. După 12 runde în care spectatorii au văzut o luptă strânsă, câştigătorul a fost desemnat la puncte.

Doi judecători l-au desemnat câştigător pe Dawson, cu scorul de 117-111, în timp ce al treilea a consemnat egalitate, 114-114. Cel mai tensionat moment a avut loc în runda a patra. Meciul s-a oprit după ce arbitrul a văzut sânge pe faţa lui Dawson.

Această victorie a fost cu numărul 31 pentru Chad Dawson ca profesionist. Meciul s-a jucat după ce oficialii de la WBC l-au impus pe Hopkins să boxeze din nou cu Dawson. Asta după ce primul lor meci, din luna octombrie, a fost suspendat. Bernard Hopkins, la 47 de ani, rămâne, totuşi, cel mai în vârstă pugilist din istorie care a deţinut o centură mondială.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu