CFR-1907, EȘEC ÎN GRUIA. Clujenii au fost învinși cu 0-1 de Slavia Praga

Embed:
CFR Cluj nu a mai repetat jocul de poveste de la Glasgow, cu Celtic, și a fost învinsă pe teren propriu de Slavia Praga în partida tur a play-off-ului Ligii Campionilor, scor 0-1.

Campioana Cehiei a stat la cârma jocului pe tot parcursul primei reprise și a reușiy să deschidă scorul în minutul 28. Nicolae Stanciu a executat excelent o lovitură de colț, iar pe respingere Josef Masopust a marcat cu un șut cu latul, din prima.

În cea de-a doua repriză, ardelenii au fost mai prezenți în ofensivă, iar în minutul 77 Billel Omrani a obținut o lovitură de la 11 metri. Atacantul francez, însă, a executat slab penalty-ul, iar portarul cehilor, Ondrej Kolar, a reușit să respingă și să păstreze avantajul oaspeților.

La Nicosia, APOEL a încheiat la egalitate disputa cu Ajax Amsterdam, scor alb, 0-0. Semifinalista ediției trecute ai Ligii Campionilor a rămas din minutul 80 în inferioritate numerică. Noussair Mazraoui a încasat al doilea cartonaș galben pentru o intrare dură asupra unui adversar. Calificarea în grupele Ligii Campionilor se va juca peste o săptămână la Amsterdam.

Într-o altă confruntare din play-off, Club Brugge s-a impus cu 1-0 în deplasare în fața campioanei Austriei, LASK Linz. Partidele retur sunt programate pentru 28 august.

Lasă un comentariu