Cetatea Tighina ar putea fi restaurată cu sprijinul Turciei. REACŢIA Tiraspolului

Cetatea Tighina ar putea fi restaurată cu sprijinul Turciei. Ideea proiectului în acest sens aparţine ambasadorului de la Ankara în Moldova, Mehmet Selim Cartal. Potrivit lui, după restaurare acest loc trebuie să se transforme într-un adevărat centru cultural.

În timp ce Chişinăul este gata să se implice în acest proiect, administraţia de la Tiraspol, care de facto controlează teritoriul cetăţii, are anumite obiecţii la acest subiect. 

Vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, a declarat că autorităţile de la Chişinău sunt gata să ofere tot sprijinul necesar pentru renovarea Cetăţii Tighina. Potrivit lui, Tiraspolul încearcă, însă, să politizeze acest subiect.

"Există şi implicare a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, care sunt gată să facă şi expertiza tehnică, inclusiv şi resurse financiare. Cu părere de rău, sunt unele aspecte polizate din partea Tiraspolului, care nu este gata, la moment, să demareze un proces amplu de reconstrucţie acestei cetăţi, din anumite motive de securitate", a menţionat vicepremierul pentru Reintegrare. 

La rândul său, reprezentantul politic al Tiraspolului, a refuzat să comenteze propunerea ambasadei Turciei de la Chişinău.

"Nu sunt informat detaliat despre propunerile ambasadei Turciei, noi nu discutăm acest subiect în cadrul negocierilor privind reglementarea transnistreană, de aceea nu pot să vă spun mai multe. Ştim că la Tiraspol sunt anumite întrebări", a spus reprezentatul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev. 

Costul proiectului urmează să fie stabilit. Cetatea a fost construită de renumitul arhitect turc Sinan-agaa şi fost fondată în 1538, după intrarea oraşului Tighina în componența Imperiului Otoman.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu