Certurile dintre părinţii pot avea efecte negative de lungă durată asupra copiilor

Certurile dintre părinţii pot avea efecte negative asupra copiilor, iar mediul în care trăiesc este factorul determinat care poate să provoace depresia. Mulţi adolescenţi sunt instabili emoţional şi din această cauză pot recurge la gesturile extreme, scrie adevarul.ro.

Psihologii susţin că din păcate în momentul de faţă un copil din zece suferă din cauza certurilor din familie. Părinţii trebuie să înţeleagă că mediul în care trăieşte copilul este factorul determinat care provoacă depresia.

"Părinţii din ziua de astăzi sunt extrem de ocupaţi şi nu ştiu cu ce probleme se confruntă copiii, iar din această cauză cei mici ajung să fie instabili emoţional şi pot recurge uneori la măsuri extreme. Atmosfera din casă le provoacă stări de tristeţe, iar la copii depresia nu se manifestă ca la adulţi. De cele mai multe ori nu înţelegem exact de ce devine obraznic, prost crescut. Adulţii trebuie să înţeleagă în astfel de situaţii că de fapt cel mic ascunde o tristeţe pe care nu poate să rezolve de unul singur", a spus Iuliana Niţă, psiholog.

Uneoriu după o ceartă părinţii ajung să îi jignească pe copii şi nu realizează că acest lucru poate să aibă urmări grave asupra comportamentului acestora.

"Copiii sunt extrem de sensibili şi înţeleg absolut tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Simt când părinţii lor se ceartă, iar încetul cu încetul mediul lor devine nesigur şi ajung să le fie frică şi să se închidă într-o carpace din care cu greu pot să scoşi, iar uneori ajung să se simtă singuri, chiar dacă părinţii sunt alături de ei", a mai precizat Iuliana Niţă, psiholog.

Specialiştii au mai precizat că părinţii trebuie să înţeleagă că nu durata timpului petrecut cu copilul este importantă, ci calitatea acestuia.

"Părinţii trebuie să facă astfel încât copiii să se simtă iubiţi şi apreciaţi, iar atunci când văd că cei mici au un comportament total schimbat să apeleze la ajutorul unui psiholog. Este bine să ştim că 10% din copiii de până în 15 ani se confruntă cu depresie, iar părinţii trebuie să evite să se certe în faţă lor, iar atunci când apar neînţelegeri în familie este indicat să facă o plimbare în aer liber, iar astfel vor reuşi mult mai repede să scape de tensiunile acumulate", a mai declarat Iuliana Niţă, psiholog.

Psihologii au mai declarat că părinţii trebuie să îşi păstreze calmul în faţa copiilor, să nu jignească, să vorbească pe un ton calm şi să păstreze echilibru, iar astfel copiii vor trăi într-un mediu armonios.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu