Ceremonia fastuoasă pentru noul rege al Thailandei a durat trei zile

Embed:

Thailanda are un nou monarh. Încoronarea regelui Rama al X-lea s-a încheiat după trei zile de ceremonii fastuoase. Noul suveran, cu numele real Maha Vajiralongkorn, s-a adresat mulţimii de la balconul regal din Bangkok şi a făcut apel la unitatea naţiunii sale, divizate între conservatorii ultra-regalişti şi reformatori. Alături de el s-a aflat noua sa soţie, Suthida.

"Fie ca unitatea manifestată aici cu atâta bunăvoinţă să fie un semn bun că toată lumea şi toate partidele îşi vor îndeplini obligaţiunile pentru prosperitatea ţării noastre", a declarat Maha Vajirlongkorn, regele Thailandei.

Numeroşi thailandezi, purtând cămăși galbene, culoarea specifică acestei monarhii, s-au adunat în faţa Palatului Regal din Bangkok pentru a-i vedea pe noul rege şi pe noua regină a Thailandei.

Această încoronare a fost amânată timp de doi ani şi jumătate, în semn de doliu pentru fostul rege Bhumibol Adulyadej, tatăl lui Maha Vajiralongkorn, care s-a aflat pe tron mai bine de 70 de ani.

Festivităţile ar fi costat în jur de 30 de milioane de dolari. În prima zi a ceremoniilor, noul suveran a purtat o coroană din aur şi diamante, de 7,3 kilograme, şi care are peste două secole vechime, iar în a doua zi a fost purtat pe o lectică aurie pe străzile din Bangkok, în cadrul unei parade ce a durat şapte ore şi la care au asistat peste 200 de mii de oameni.

Surprinzându-şi compatrioţii, regele thailandez, în vârstă de 66 de ani, s-a căsătorit cu fosta adjunctă a gărzii sale personale, în vârstă de 40 de ani, căreia i-a acordat titlul de regină a Thailandei, cu doar câteva zile înainte de a fi încoronat.

Ceremoniile s-au încheiat cu un fabulos spectacol de lumini, creat cu ajutorul dronelor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu