Cereau câte 500 de euro pentru un permis de conducere. Doi bărbaţi din Râşcani, denunţaţi repetat la CNA

Cereau câte 500 de euro pentru eliberarea permiselor de conducere. Este vorba de doi bărbaţi din raionul Râșcani, care au ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce au fost denunțați în mod repetat la DGT Nord a CNA.

Aceștia figurează în două dosare penale pornite pe trafic de influență exprimat prin extorcare de mijloace bănești ce nu li se cuvin pentru eliberarea permiselor de conducere.

Potrivit celor doi denunțători, suspecții ar fi pretins și primit de la ei câte 500 de euro, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din orașul Edineț, pentru a elibera permisul de conducere de categoria B.

Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore de către ofițerii și procurorii anticorupție.

Bărbații riscă până la 6 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »