Cercetătorii pot crește un intestin funcțional în laborator

Problemele de sănătate pe care corpul uman le poate întâmpina pot să nu fie ușor de rezolvat cu ajutorul tratamentelor medicamentoase, așa că posibilitatea de creștere a organelor devine esențială, scrie playtech.ro.

Când vine vorba de creșterea țesutului intestinal, cel mai greu e să crești primii doi centimetri.

Aparent, cercetătorii de la Centrul Medical pentru Copii din Cincinnati au reușit să treacă de acest prag consacrat.

Aceștia au scris recent în revista Nature Medicine despre modul în care au crescut o bucată de intestin, cu tot cu nervi și mușchi, dintr-o singură linie de celule stem umane, conform Scientific American.

Această realizare nu este utilă doar în acele cazuri în care medicii sunt nevoiți să înlocuiască un organ deteriorat, dar țesuturile obținute pe această cale pot fi folosite pentru a studia modul în care o boală progresează și care este efectul ei asupra organelor afectate.

Progresul față de anul 2011 este evident. În acel moment, cercetătorii care aparțin aceluiași centru medical au reușit să crească țesut intestinal, dar acesta nu conținea celule nervoase și nu se putea contracta în așa fel încât să împingă mâncarea în jos, de-a lungul colonului.

De această dată, oamenii de știință au avut o altă abordare.

Ei au crescut neuronii separat și apoi i-au combinat cu un alt lot de celule stem, care se transformau în mușchi și țesut intestinal.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu