Cercetătorii din Singapore studiază modificările genetice pentru a grăbi dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19

Oamenii de ştiinţă din Singapore au anunţat că au conceput o nouă metodă pentru a monitoriza modificările genetice, cu scopul de a accelera dezvoltarea şi testarea unor vaccinuri împotriva noului coronavirus care a ucis deja peste 16.000 de persoane pe plan mondial, informează Reuters, citată de Agerpres.

Oamenii de ştiinţă de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Duke-NUS din Singapore afirmă că tehnica dezvoltată de ei necesită doar câteva zile pentru a evalua vaccinurile potenţiale create de Arcturus Therapeutics, o companie americană de biotehnologie, cu care universitatea asiatică a încheiat un parteneriat pentru a realiza studii clinice.

Acest interval de timp mult mai scurt de testare oferă rezultate comparabile cu cele ale studiilor tradiţionale, care necesită de obicei mai multe luni, bazate pe reacţiile organismului uman la diverse sarcini virale.

"Putem să ştim din felul în care se modifică genele - care gene se activează şi care se dezactivează", a explicat Ooi Eng Eong, directorul adjunct al programului de maladii infecţioase emergente din cadrul universităţii menţionate.

Evaluarea rapidă a unor astfel de modificări genetice declanşate de un vaccin va permite cercetătorilor să determine eficienţa şi efectele secundare ale acestuia, în loc să îi oblige să se bazeze doar pe reacţiile pacienţilor care au primit vaccinul, a adăugat expertul asiatic.

În prezent, nu există medicamente aprobate şi nici vaccinuri preventive pentru noul coronavirus, cei mai mulţi dintre pacienţii spitalizaţi beneficiind doar de terapii de susţinere, care includ folosirea unor dispozitive de respiraţie artificială. Experţii din domeniul medical au spus că obţinerea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2 va dura cel puţin un an.

Ooi Eng Eong a anunţat că va începe să testeze vaccinuri pe şoareci peste o săptămână, iar testele pe pacienţi umani sunt aşteptate în a doua jumătate a acestui an.

Companii farmaceutice şi oameni de ştiinţă din lumea întreagă se întrec să dezvolte vaccinuri şi tratamente împotriva noului coronavirus, care a infectat peste 377.000 de oameni.

Printre aceste eforturi se numără şi Redemsivir, un medicament antiviral experimental dezvoltat de Gilead Sciences Inc, şi o terapie bazată pe plasmă umană concepută de grupul japonez Takeda Pharmaceutical Co.

În cadrul unei etape-cheie pentru dezvoltarea unor metode de diagnosticare, cercetătorii de la Universitatea Duke-NUS au cultivat virusul în laborator la sfârşitul lunii ianuarie, la doar câteva zile după ce Singapore a confirmat primul său caz de infectare. În acel moment, Singapore a devenit a treia ţară din lume care a obţinut o cultură a virusului în laborator.

O altă etapă importantă a fost dezvoltarea unui test pentru a detecta anticorpii virali, chiar şi în organismele pacienţilor care s-au vindecat deja. Testul savanţilor din Singapore a fost lăudat de comunitatea ştiinţifică internaţională.

De la descoperire până la dobândirea licenţei de comercializare, dezvoltarea unui vaccin avea nevoie în trecut de 10 ani, însă profesorul Oi Eng Eong este de părere că ştiinţa modernă poate oferi în prezent soluţii mult mai rapide.

loading...

Lasă un comentariu